Doi morţi şi mai mulţi răniţi pe drumurile din judeţ

6 octombrie 2019 | Adauga un comentariu | Publicat in: Eveniment

O tragedie a avut loc, vineri, pe DN 66, pe raza localităţii Băcia, iar victimele sunt un bărbat de 51 de ani, conducătorul unui microbuz, şi o femeie de 47 de ani, pasageră în autovehicul. Alte două persoane au fost rănite grav în urma accidentului. Toţi cei din microbuz sunt din municipiul Brad şi se întorceau din Germania.
Bărbatul de 51 de ani, care şi-a pierdut viaţa în urma accidentului, conducea un microbuz în care se mai aflau trei femei, iar într-o curbă periculoasă a intrat într-o depăşire neregulamentară şi s-a izbit frontal de un TIR care venea din sens opus. „Din primele cercetări s-a stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 51 de ani, din municipiul Brad, în timp ce conducea un microbuz, în care se aflau trei pasagere, din direcţia Petroşani către Simeria, a pătruns pe contrasens, pe fondul efectuării unei depăşiri neregulamentare şi a intrat în coliziune frontală, cu un autotren condus regulamentar de un bărbat de 51 de ani, din judeţul Alba“, a declarat comisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
„Impactul a fost devastator iar toţi cei aflaţi în microbuz au rămas încarceraţi. Şoferul şi pasagera aflată pe locul din dreapta faţă, o femeie, au murit pe loc. Pentru salvarea celorlalte două femei, una de 42 de ani, iar cealaltă de 47, au intervenit mai multe echipaje ale pompierilor militari din Deva şi Orăştie, însă a fost nevoie şi de autospeciala de descarcerare. Trei dintre oamenii aflaţi în microbuz au fost scoşi din maşină cu ajutorul echipei de descarcerare“, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda. Poliţiştii fac cercetări în acest caz pentru infracţiunea de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
Un alt accident grav a avut loc, ieri dimineaţă, pe DN 66A, pe raza localităţii Aninoasa, zona Iscroni. Poliţiştii spun că un tânăr de 22 de ani, din municipiul Vulcan, venea de la Petroşani şi avea viteză foarte mare. Cu el în maşină mai erau alţi trei tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 22 de ani.
Într-o curbă, tânărul de la volan a intrat pe contrasens şi a lovit frontal un alt autoturism, condus de un bărbat de 55 de ani, din Vulcan, care se deplasa regulamentar. Ambii şoferi au fost răniţi grav, dar şi cei trei tineri din maşina şoferului vinovat. O femeie de 52 de ani, pasageră în autoturismul care circula regulamentar, a fost, de asemenea, rănită grav. Tânărul teribilist este cercetat penal. Poliţiştii trebuie să stabilească şi dacă era băut ori drogat. (M.Gânju)

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
ÎNTRE CER ŞI PĂMÂNT. ÎN CĂUTAREA LUI DUMNEZEU

Tocmai citesc o carte (din punctul meu de vedere o mare mizerie!!!) scrisă de un „guru” autohton extrem de venerat...

În sfârşit, o veste bună de pe Autostrada Lugoj – Deva. Lotul 3 va fi deschis peste două săptămâni

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc (foto), a declarat vineri, la Deva, că Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva, între localităţile Ilia şi...

Bulina neagră, 7.10.2019

Tiberiu Kovacs, bărbat de 56 de ani, din Hunedoara Pentru că a fost găsit vinovat de proxenetism şi contrabandă cu...

Închide