Doi cercetători de la muzeul devean, coordonatori la Expoziția Internațională INVENTCOR

Cu ocazia desfăşurării lucrărilor on-line a primei ediţii a International Exibition INVENTCOR, organizată de Corneliu Group Research-Innovation Association, INVENTCOR Power of the Creative Mind, membrii Compartimentului de Docu­mentare şi Cercetare în Studii Culturale din cadrul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, CS III dr. habil. Dumitru-Cătălin Rogojanu şi CS I dr. habil. Gherghina Boda, participă, în calitate de coordonatori, cu volumul IV Istorie, Cultură şi Cercetare la categoria History and Cultural Studies.
Promotor al acestei prime ediţii a International Exibition INVENTCOR, care se va desfăşura în perioada 17-19 decembrie 2020, on-line la Deva, este cunoscutul inventator Corneliu Birtok Băneasă. Evenimentul educațional non-formal se adresează tuturor categoriilor de vârstă, în cadrul acestuia prezentându-se invenții, proiecte de cercetare, produse, programe educaționale, standuri experimentale de predare a universităților, institute de cercetare, companii multinaționale și inven­tatori privați. De asemenea, expoziția va include şi sec­ţiunile KidsCorner (categoria pentru copii), Innova­tiveART (expoziții de grafică, desen, pictură, portret și mașini clasice), precum și prezentări extinse din diverse domenii: inovație, ecologie, sănătate, siguranța oa­menilor, comunitate, proprietate intelectuală, auto și călătorii.
Obiectivul principal al expoziției internaționale INVENTCOR este importanța dezvoltării spiritului creativ – inovator, prin implicarea persoanelor tinere. Printre ţările participante se numără Bolivia, Brazilia, Canada, Germania, Ungaria, Italia, Coreea, Malaezia, Moldova, Maroc, Filipine, România, Suedia şi SUA. (Secţia de Mar­keting şi Relaţii cu Publicul a MCDR Deva)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare