Actualitate

Doi bărbaţi din Pakistan, aflaţi ilegal în România, au fost depistaţi la Petroşani

Doi bărbaţi din Pakistan, cu vârstele de 23 şi 37 de ani, care se aflau ilegal în România, au fost depistaţi de poliţiştii de imigrări în municipiul Petroşani, aceştia fiind obligaţi să părăsească ţara noastră, a informat miercuri Inspectoratul General pentru Imigrări.
Din verificările poliţiştilor a reieşit că străinii au intrat legal în România, la muncă, însă la expirarea perioadei de şedere nu au părăsit ţara noastră.
„Pe numele bărbatului de 23 de ani, po­li­ţiştii de imigrări din Vâlcea au emis decizie de returnare, pentru 15 zile, însă nu a res­pec­tat-o, fiind depistat la începutul acestei săp­tămâni, în municipiul Petroşani, de poli­ţiştii de imigrări din Hunedoara, în cadrul unei acţiuni. Bărbatul a fost introdus în Cen­trul de Luare în Custodie Publică Arad, până la îndepărtarea sub escortă”, a precizat sursa citată.
De asemenea, bărbatul va primi inter­dicţie să mai intre în România pen­­tru o perioadă de un an şi şase luni. În cazul băr­batului de 37 de ani a fost emisă o decizie de returnare, prin care acesta va trebui să pă­răsească teritoriul României în urmă­toarele 15 zile. (A.N.)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura