Categories: Actualitate

Doi angajaţi ai MAI din judeţ, inculpaţi de DGA în dosare de corupţie

Reprezentanţii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au iniţiat o campanie de mediatizare a activităţii instituţiei. În acest scop, au organizat ieri, 19 iunie, o întâlnire informală cu jurnaliştii din judeţ pentru a pune bazele unei colaborări. Totodată, au explicat în ce fel cetăţenii pot apela la DGA.

Comisarul şef Sarmizia Fetcu (foto), şefa Biroului Informare şi Relaţii Publice al DGA, a precizat că rolul instituţiei este de prevenire şi combatere a faptelor de corupţie în rândul angajaţilor MAI. În plus, competenţele Direcţiei au fost extinse în rândul funcţionarilor din sănătate şi educaţie, mai ales în ceea ce priveşte prevenirea faptelor de corupţie.
În ceea ce priveşte reclamaţiile, acestea pot fi făcute la numărul de telefon al liniei verde anticorupţie 0800806806, sau în scris, pe adresa de mail: presa.dga@mai.gov.ro. Toate sesizările, inclusiv cele anonime, sunt verificate şi, în cazul în care se confirmă, sunt deschide dosare penale, care-şi urmează cursul până la soluţionare. Referindu-se la un caz concret în care un angajat al MAI i-ar cere mită unei persoane, comisarul şef Sarmizia Fetcu a spus că prin apelarea liniei verzi anticorupţie se poate organiza un flagrant. În plus, integritatea angajaţilor MAI este testată de o structură distinctă, cu angajaţi a căror identitate nu este cunoscută în cadrul ministerului şi, cărora le este interzis să folosească printre metodele de testare provocarea. La noi în judeţ funcţionează un Serviciu Judeţean Anticorupţie, care, în perioada 1 ianuarie – 31 mai 2018 a instrumentat două dosare penale cu doi inculpaţi, angajaţi ai MAI, dosarele fiind trimise la Parchetele competente. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că e bine pentru unii că au mai multe locuințe. Așa își…

13 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că a reușit să găsească o soluție pentru ca…

13 ore ago

Bulina neagră

F.T., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

13 ore ago

Germania retrage ajutoarele sociale: mii de români, obligați să părăsească țara

Autoritățile din mai multe orașe din bazinul Ruhr au revocat ajutoarele sociale pentru 1.181 de…

13 ore ago

Bănuit de viol asupra unei minore

Polițiștii din cadrul Poliției Muni­ci­piului Orăștie au reținut pentru 24 de ore un bărbat din…

13 ore ago