Categories: Comunitate

Dobra: final de an rodnic

Magdalena Şerban

După un an în care cuvântul de ordine a însemnat investiţii, conducerea comunei Dobra se bucură de un moment de respiro. Vrea să-l împartă cu comunitatea, aşteptând colindătorii, indiferent de vârstă.

„Am pregătit 385 de daruri pe care le vom oferi copiilor de la grădiniţă şi până la clasa a VIII-a. Elevii din Dobra vor face o serbare de final de an, la căminul cultural din localitate, iar ceilalţi o vor organiza în cadrul unităţilor de învăţământ unde frecventează cursurile. Nimeni nu va pleca acasă fără surpriza de la Moş Crăciun. Totodată, anunţ cetăţenii că uşa primăriei este deschisă pentru toţi colindătorii, iar tradiţia ne-am dori să ne fie dusă mai departe atât de către prichindei, cât şi de către adulţi. Unele obiceiuri au rămas nealterate, dar altele s-au pierdut, în timp. La noi încă se mai face Balul Dubaşilor, de exemplu. În 25 decembrie, chiar de Crăciun, urmează să se ţină la Dobra. De Anul Nou, seara de după Revelion, se desfăşoară la Mihăieşti. Fiecare ceată de dubaşi se ocupă de zona ei. Organizarea le aparţine. Revelion în stradă nu practicăm, deoarece lumea are preferinţe diverse legate de petrecerea nopţii dintre ani. Unii merg pe la restaurante, alţii aleg să se distreze cu prietenii, pe acasă sau în deplasare, deci planuri fiecare îşi face în funcţie de cum simte şi de ce cheltuieli implică sau nu”, a arătat Ovidiu Pădurean (foto), primarul comunei Dobra.
Despre 2019, acesta are cuvinte frumoase, considerându-l decent din punct de vedere bugetar şi rodnic datorită investiţiilor aflate în implementare din fonduri europene nerambursabile sau câştigate pe linie guvernamentală. „Sperăm ca şi pe viitor să primim bani pentru modernizări. Noi vom întocmi proiecte, nici nu se pune problema, dar să avem şi posibilitate de finanţare pentru ele. Mergem mai departe în 2020 cu materializarea celor demarate pentru obiective precum drumuri, apă-canal, şcoala din satul principal etc. Trebuie să finalizăm ce avem deja prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală II şi aşteptăm să ia startul PNDL III”, a mai spus primarul comunei Dobra.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

o zi ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

o zi ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

o zi ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

o zi ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

2 zile ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

2 zile ago