Caricatura zilei

Dobra: e vremea bilanţului şi cea a colindelor

Magdalena Şerban

Copiii din Dobra vor primi şi în acest an pachete de Crăciun, în cadrul serbării şcolare. Prin astfel de acţiuni, reprezentanţii administraţiei publice locale speră să ducă mai departe tradiţia, care se pare că pierde din ce în ce mai mult teren în faţa modernismului. De asemenea, în paralel se face bilanţul programelor investiţionale câştigate în 2018, suma totală ajungând la circa şase milioane de euro.
Se cam pierd tradiţiile
„Sunt pregătite în jur la 400 de pachete pe care le vom oferi preşcolarilor şi şcolarilor până la clasa a VIII-a. Ce mă îngrijorează e că cei mai mari nu merg la colindat. Tinerii au plecat la facultate în alte zone, aşa că nici Crăciunul nu mai e ce a fost odată, uitându-se practicarea vechilor tradiţii şi obiceiuri. Fiecare s-a adaptat noului val, ce nu are legătură cu trecutul ori cu moştenirea lăsată de strămoşi. Cu ceva ani în urmă, am avut un ansamblu local de dansuri populare. A funcţionat o perioadă, până membrii lui au ajuns în ultimul an de gimnaziu. Pentru a-i încuraja, le-am asigurat inclusiv costume, dar după ce au crescut, jocul românesc nu a mai prezentat interes. Oricum, sper să se meargă măcar cu dubele prin sat în iarna aceasta. Dacă nu o fac, cei în cauză nici la bal nu ar trebui să meargă. Au la dispoziţie pentru distracţie căminele culturale, dar doar dacă vor merge cu duba”, a afirmat Ovidiu Pădurean (foto), primarul comunei Dobra. Acesta mai spune că uşa administraţiei publice este deschisă pentru toţi cei care vor să colinde, indiferent de vârstă. Şi tare s-ar mai bucura să fie cât mai mulţi.
An bogat în proiecte câştigate
Pe de altă parte, în ce priveşte 2018, primarul crede că nu a fost unul tocmai rău, fiind câştigate cinci proiecte prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală II (PNDL) şi două pe fonduri europene, prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). Astfel, din banii de la UE se va achiziţiona un utilaj multifuncţional de ultimă generaţie (111.000 euro), dotat cu accesorii diverse, pentru tot soiul de lucrări realizate în regie proprie şi se va construi o grădiniţă cu program prelungit în satul principal (513.000 de euro). Totodată, pe axă guvernamentală se vor realiza modernizarea şi extinderea reţelei de iluminat public (estimată la 598.086,00 lei), se va construi şi dota un cabinet medical uman (1.151.574,00 lei), se va reabilita şi dota Şcoala Gimnazială Dobra (3.910.624,00 lei), se vor moderniza drumuri comunale şi străzi (DC136: Mihăieşti-Panc-Panc-Sălişte, DC 132: Lăpuşnic-Răduleşti şi drumul comunal Abucea din DN 68A- Abucea – în cuantum estimativ de 10.156.851,00 lei) şi va fi extinsă reţeaua de canalizare menajeră în localitatea Dobra, precum şi cea de apă potabilă în satele Abucea, Bujoru, Panc şi Panc-Sălişte (4.247.829,00 lei).

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj trist din zona noastră i-a fentat pe unii de…

2 zile ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul Corvinului Hunedoara Pentru că echipa pe care o antrenează a ajuns în…

2 zile ago

Bulina neagră

C.C., din Valea Jiului Pentru că a fost acuzat de distrugere, după ce bărbatul a…

2 zile ago

Povestea merge mai departe. Mai frumos, mai incitant. „Citești și câștigi!”, la a X-a ediție

Concursul “Citești și câștigi” a ajuns la a 10-a ediție. „Ai învins? Continuă! Ai pierdut?…

2 zile ago

Amenințări și intimidări în pre-campanie

Președintele CJ Hunedoara cere pre­fec­tului să se implice pentru ca alegerile să fie corecte De…

2 zile ago

Ardeu, în centrul atenției administrative din Balșa

Magdalena Șerban Comuna Balșa prinde aripi în ma­terie de investiții, satul Ardeu urmând să fie…

2 zile ago