Categories: Actualitate

Urmărit naţional condamnat pentru viol, prins de poliţişti

Maximilian Gânju

Un individ de 29 de ani, din judeţul Hunedoara, condamnat la cinci ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de viol, a fost prins de poliţiştii I.P.J. Hunedoara şi încarcerat în Penitenciarul Deva.
Individul, pe nume Marius Harna, încercase să scape de executarea pedepsei ascunzându-se într-o localitate din judeţ, el fiind dat în urmărire naţională. Marius Harna a fost trimis în judecată în luna septembrie 2017, fiind acuzat că a violat o minoră. Individul a fost condamnat pentru viol în 30 aprilie 2018 de Judecătoria Deva. Hotărârea primei instanţe a rămas definitivă, deoarece nu a fost atacată cu apel de părţile din dosar.
Potrivit Direcţiei de Investigaţii Criminale din Poliţia Română, la nivel naţional, au mai fost depistate 61 de persoane urmărite în temeiul legii. Dintre acestea, 40 aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, opt aveau mandate de arestare preventivă, şapte erau urmărite în baza unui mandat european de arestare, cinci persoane aveau sentinţe penale de internare în unităţi medicale de specialitate, iar una era evadată.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zonă vrea sa se înscrie într/un partid dar…

4 zile ago

Bulina albă

Lucian Albu Weber, primarul comunei Hărău Pentru că a finalizat lucrările de reabilitare și modernizare…

4 zile ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Brad Pentru că a primit un ordin de protecție, după ce a…

4 zile ago

Polițiștii hunedoreni atrag atenția asupra pericolului de electrocutare: „selfie-ul pe tren nu ia like-uri. Ia vieți!”

Polițiștii hunedoreni au desfășurat o acțiune de pre­venire a accidentelor produse prin elec­trocutare, în cadrul…

4 zile ago