Politica si administratie

Doar o firmă din judeţ a obţinut finanţare europeană

Natalia Bumbac

Ieri, la Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest a fost semnată a doua tranşă de contracte de finanţare a proiectelor depuse de 11 microîntreprinderi din Regiunea Vest. Dintre firmele care vor beneficia de fonduri europene nerambursabile, una este din judeţul Hunedoara. Societatea PROSTEFYCON SRL a obţinut bani europeni în valoare de 74.727 de euro pentru a achiziţiona utilaje. Costurile totale ale proiectului depăşesc 112.000 de euro, diferenţa urmând să fie acoperită de către beneficiar sub formă de contribuţie proprie.

În total, 28 de contracte semnate
Celelalte 10 firme care au obţinut finanţare europeană pentru proiectele pe care vor să le dezvolte sunt din judeţele Arad (3), Caraş-Severin (1) şi Timiş (5). Proiectele contractate cumulează o valoare totală de 2,27 milioane de euro, finanţarea nerambursabilă fiind de 1,52 de milioane euro.
Microîntreprinderile care vor primi bani europeni activează în sectorul construcţiilor, industriei prelucrătoare, dar şi în domeniul serviciilor de arhitectură, inginerie şi editare. „Prin implementarea acestor proiecte se vor achiziţiona echipamente, inclusiv programe informatice, care vor contribui la creşterea competitivităţii economice, la dezvoltarea de noi produse sau servicii, precum şi la crearea de noi locuri de muncă. De asemenea, o parte dintre aceste proiecte vizează şi construirea/modernizarea spaţiilor în care îşi desfăşoară activitatea”, au explicat cei de la ADR Vest.
Pe lângă sumele obţinute prin ADR Vest, contractanţii trebuie să vină cu o contribuţie proprie de circa 20 la sută din valoarea bunurilor şi serviciilor pe care le vor achiziţiona, iar valoarea finanţării nerambursabile solicitate trebuia să fie de maximum 200.000 de euro. Cele 11 microîntreprinderi au concurat cu alte societăţi pentru a câştiga bani europeni, sumele fiind acordate în baza punctajului obţinut de fiecare proiect şi în limita bugetului alocat. La începutul lunii iulie au fost semnate primele 17 contracte cu microîntreprinderile din Regiunea Vest, trei dintre ele fiind de la noi din judeţ.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura