Dispărută de acasă de trei zile

25 noiembrie 2014 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate

femeie disparutaDispariţia unei femei de 53 de ani din Simeria a fost anunţată la poliţie de către soţul acesteia, un bărbat de 59 de ani. Din spusele bărbatului, soţia sa, Otilia Vlad (foto), a plecat de la domiciliu din data de 23 noiembrie şi nu a mai revenit.

Bărbatul le-a declarat poliţiştilor că femeia suferă de anumite boli, fiind internată în repetate rânduri în Spitalul de Neuropsihiatrie Zam. Poliţiştii au efectuat verificări şi investigaţii pe raza oraşului Simeria, dar fără nici un rezultat. Prin urmare, femeia a fost dată în urmărire naţională, iar activităţile de căutare sunt continuate şi în prezent.
„Femeia are o înălţime de aproximativ 1,65 metri, constituţie supraponderală, ochi căprui, părul şaten, tuns scurt, iar ca semn particular, prezintă o aluniţă la nivelul gâtului. La data plecării de la domiciliu, aceasta purta pantaloni din material textil de culoare închisă, fustă în carouri de culoare gri cu alb, bluză de culoare gri, în picioare purta cizme din imitaţie de piele de culoare închisă, iar pe cap purta batic”, se arată în comunicatul transmis de IPJ Hunedoara. Persoanele care pot furniza informaţii utile pentru găsirea femeii sunt rugate să apeleze numărul unic de urgenţă 112. (N. Bumbac)

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
A luat amendă pentru că circula fără „semnalezare”

Un şofer din vestul Văii Jiului, care circula pe DN 66 cu o rulotă fără plăcuţe de înmatriculare şi cu...

Inspectorii sanitari au închis restaurantul

Activitatea restaurantului de la care cele cinci adolescente au comandat hamburgeri şi au suferit o toxiinfecţie alimentară, a fost suspendată...

Violatorul de la non stop, condamnat la peste opt ani de închisoare

Recidivistul care a violat o vânzătoare de la un magazin non stop din municipiul Petroşani va sta timp de mai...

Închide