FlashPolitica si administratie

Directorul Termocentralei Mintia, schimbat din funcţie

05 termocentrala mintia (6)Războiul pornit de liberali cu PSD, la nivel judeţean, pare a se întoarce împotriva lor. Astfel, doi liberali şi-au pierdut funcţiile de conducere în urma unei contraofensive a social democraţilor.
Ieri, directorul Termocentralei Mintia din cadrul Complexului Energetic Hunedoara, a fost înlocuit din funcţie după o decizie a conducerii societăţii energetice. Directorul general al CEH, Aurel Niculescu, a confirmat înlocuirea şefului de la Mintia fără a da foarte multe amănunte. Ioan Conţ este membru PNL Deva şi a condus Termocentrala Mintia încă din 2012, de la înfiinţarea CEH. Locul lui a fost luat de către Alexa Nicula, care a ocupat funcţia de inginer şef al termocentralei. Practic, s-a făcut o rocadă între cei doi. Potrivit unor surse şi Nicolae Petroi, un alt liberal aflat în prima linie de conducere a Complexului, ar urma să fie sacrificat în acest război dintre PNL şi PSD. Directorul Aurel Niculescu a infirmat însă zvonurile precizând că este mulţumit de activitatea lui Petroi şi nu se pune problema înlocuirii lui din funcţie. (M. Gânju)

One thought on “Directorul Termocentralei Mintia, schimbat din funcţie

  • Stimati tovarasi si pretini. E normal ca cei aflati la fraiele puterii sa numeasca in functii de conducere, la firmele de stat, oameni din clientela lor politica. Ca doar d’aia au muncit la lipit afise. Dar pentru binele patriei noastre io propun ca la fiecare firma din asta sa se infiinteze un post de secretar de partid (fara sarcini economice) care sa fie atribuit conform algoritmului. Salariul poate fi egal cu al directorului general. Restul angajatilor sa fie selectionati exclusiv pe baza criteriilor profesionale. Sigur firmele respective ar merge mai bine.
    P.S. Cele de mai sus nu au nimic cu cele prezentate in articol.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura