ActualitateFlash

Directorul Remus Păţan s-a retras în plină glorie

Sorina Popa

Directorul general al SC ARCELORMITTAL Hunedoara, Remus Păţan (foto), s-a pensionat începând cu data de 1 aprilie. Până când compania va numi un nou director general, conducerea combinatului va fi asigurată de directorul de vânzări.

De la inginer stagiar, la director general
Remus Păţan a ieşit la pensie la termen, deoarece a beneficiat, atâta timp cât a lucrat în producţie, de grupa specială de muncă. El a lucrat în combinatul hunedorean din septembrie 1983. La început, a fost un tânăr inginer stagiar, iar mai apoi, a îndeplinit funcţiile de şef Atelier, inginer şef Laminoare, director Întreţinere şi Reparaţii, din septembrie 2006 director executiv, iar din ianuarie 2007 şi până pe 1 aprilie 2012 a fost director general.

Investiţie care asigură continuitatea
Păţan a fost al 11-lea director general al combinatului hunedorean. Sub conducerea lui, au fost duse la bun sfârşit foarte multe investiţii, modernizări, care au culminat cu construcţia laminorului care va produce europrofile, valoarea totală a investiţiei ridicându-se la 43,4 milioane de euro. “Construcţia noului laminor de europrofile de la Hunedoara reprezintă piesa principală a unui program de investiţii care, cu siguranţă, va relansa siderurgia hunedoreană. Laminorul este unicat în România şi după realizarea lui, vom deveni un jucător important pe piaţa românească şi pe cea a ţărilor din jur”, declara Remus Păţan, la demararea investiţiei.

Fiecare sfârşit poate fi un nou început    
Remus Păţan a părăsit, aşadar, biroul de la combinat, dar nu înainte de a le scrie salariaţilor cu care a lucrat ani de zile. „Pentru mine, statutul de angajat în poziţia de director general se încheie aici. Orice lucru are un început şi un sfârşit. Şi, probabil, că fiecare sfârşit este, de fapt, un nou început. Este prima regulă simplă a acestei vieţi. Cineva apropiat mie îmi spunea că după ce plec, pentru mine, şocul va fi puternic, pentru că dintr-un om cu o agendă încărcată şi cu putere, o să mă trezesc ca unul oarecare. Da, cred că şocul va fi puternic, dar nu din cauza poziţiei sociale, ci pentru că va fi dificil să mă adaptez la un nou stil de viaţă, complet diferit. Am parcurs o perioadă grea, am crescut alături de voi, am reuşit împreună lucruri extraordinare şi sper din tot sufletul să continuaţi, să luptaţi, să fiţi puternici, să deveniţi o echipă adevărată”, le-a scris în epistola de rămas bun, fostul director, salariaţilor de la Arcelor Mittal Hunedoara.

15 comentarii la „Directorul Remus Păţan s-a retras în plină glorie

  • merge laminorul? am inteles ca tot in probe era,… apropo de aceasta investitie,.. se vor da iar oameni afara?!?!? si asa sunt extrem de putini, mai vorbea Patan de construirea unei fabrici de oxigen pentru otelarie, se va mai face?

  • functioneaza noul laminor? sau tot in probe e? de noi angajari presupun ca nu nici nu se pune problema, nu?

  • oare se intreaba cineva de ce a iesit la pensie?de ce un om de valoare clara se retrage pur si simplu la pensie?
    felicitari pentru ce ai realizat!

  • felicitari pentru realizari.nu credeam ca cineva mai poate opri demolarile si constyrui ceva la hd

  • de ce se retrage? putea sa mai ramana… de investitie in laminor stie cineva ceva? functioneaza? auzisem ca au niste probleme, venisera din nou constructoru pentru reglari etc..

  • pai si el a demolat, s-au demolat halele de la laminorul de benzi si 750,… putea sa pastreze halele penru eventuale dezvoltari,.. din cate mii de tone care au fost scoase din hale, utilaje si constructiile aferente au facut aceasta mareata investitie la laminorul 650,…

  • pacat ca sunt oameni capabili care si ei la un moment dat se retrag.ceva nu e bine si poate ca presa ar trebui sa-i ia un interviu sa raspunda la intrebarile incomode la care evita raspunsuri

  • Stiu ca aveti relatii bune cu Patan si l-ati laudat de mai multe ori in acest ziar . De data asta adevarul e altul :d-nului Patan i s-a recomandat de catre conducerea companiei ca ar fi bine sa faca pasul inapoi , dupa ce a cam dat-o in bara cu estimarile privind punerea in functiune a laminorului si probele tehnologice ! Asta este trebuie sa-l faceti erou si cand de fapt este la polul opus !

  • Raul, daca stii mai multe detalii despre companie te rog zi-ne si noua,.. se zvonea ca o sa se construiasca o fabrica de oxigen pentru otelarie, se va mai face? cred ca angajari nu vor fi, nu? eventual mai da oameni afara poate.. din pacate…
    alte investitii in combinat se vor mai face?
    te rog mult sa ne raspunzi daca stii, mersi mult,..

  • mai dragilor,timpul va dezvalui motivul.Raul dragule te dai informat.Spunene si noua cA SUNTEM CURIOSI.daca lucrezi in firma poate stii tu ceva.eu nu cred ca se vor face angajari

  • am auzit si eu una alta.vorba targului.si oricum ma deranjeaza astia laudati

  • da,.. da disponibilizari se mai fac? ca oricum sunt foarte putini oameni,.. sper sa nu mai fie,.. de fabrica de oxigen se mai aude ceva? stiu ca era prevazuta in planul de investitii constructia unei fabrici de oxigen

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura