Din nou, scuza cu autocarul


Zarandul Crişcior a ajuns la a doua neprezentare în primele şase etape ale Ligii a IV-a, gruparea din zona moţilor lipsind nemotivat sâmbătă de la meciul din deplasare cu Minerul Uricani. La prima absenţă, din runda a IV-a intermediară, cei de la Zarandul au motivat că li s-a defectat autocarul şi au primit dreptul de a rejuca meciul cu Gloria Geoagiu. Acum, cei din Crişcior au invocat o nouă defecţiune a autocarului, iar Comisia de Disciplină va decide în această săptămână dacă Zarandul chiar are un autocar cu probleme sau doar se scuză. Dincolo de acest incident, runda a fost marcată de două victorii surprinzătoare în deplasare, realizate de Hercules Lupeni (1-0 cu CS Ghelari) şi Dacia Orăştie (1-0 cu Aurul Brad). În celelalte partide ale etapei a VI-a a Ligii a IV-a seniori s-au înregistrat rezultatele: Gloria Geoagiu – CSO Retezatul Haţeg 4-3; „U” Petroşani – Metalul Crişcior 3-0; CS Vulcan – CS CFR Simeria 3-2; Retezatul Râu de Mori – CS Inter Petrila 3- 1; AS Şoimul Băiţa – Aurul Certej 3- 3; Jiul Petroşani – Victoria Călan 7-0.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare