Politica si administratie

Din grijă pentru copii

Una dintre preocupările pe care le-am avut de mai multă vreme a fost aceea a sprijinirii familiilor cu copii în vârste cuprinse între 2-3 ani.
În România, până la împlinirea vârstei de 2 ani a copiilor, mamele beneficiază de con­cediu de îngrijire a copiilor, iar după înche­ierea celor doi ani, întorcându-se la muncă, au nevoie de creșe sau de un alt cadru instituționalizat pentru îngrijirea, protecția și educația copiilor.
Deși Meodologia de organizare și func­țio­nare a creșelor și a altor servicii de edu­cație timpurie antepreșcolară, corelată cu Regulamentul de organizare și funcționare a învățământului preșcolar a fost revizuită și se află în proces bde avizare încă din 2017, în România nu s-au construit prea multe creșe.
La consultările care au avut loc la Palatul Cotroceni în 6 iulie 2021 pe tema „Pro­iectul România Educată”, am solicitat un punct de vedere cu privire la copiii de 2-3 ani, având în vedere faptul că proiectul pre­vedea construirea a 2.500 de creșe până în anul 2030.
Domnul Președinte Klaus Werner Iohan­nis a răspuns că aceasta este una din pro­blemele prioritare pe care le are în vedere și iată, într-un timp relativ scurt, au fost luate primele măsuri în acest sens.
Un prim pas făcut pentru soluționarea acestei probleme a fost Hotărârea nr.900 din 19 august 2021, prin care s-a stabilit costul standard/antepreșcolar în suma de 1.500 lei/an.
A urmat apoi Ordonanța de Urgență nr.100/10.09.2021 prin care, începând cu anul școlar 2021-2022, creșele de stat sunt arondate, la solicitarea primarilor și prin decizie a inspectoratelor școlare, uni­tăților de învățământ preșcolar. Finanțarea va fi asigurată de la bugetul de stat prin Ministerul Educației, conform costului standar/antepreșcolar. Autoritățile admi­nis­trației publice locale pot contribui la suplimentarea finanțării acestora.
Mai mult decât atât, pentru ca lucrurile să se lege mai bine, există preocuparea înființării claselor de puericultori în cadrul liceelor pedagogice, astfel încât să avem și specialiștii necesari în domeniul educației celor mai mici copii din sistemul de învățământ românesc.

Senator Lucica Dina Muntean

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura