ActualitateFlash

Devenii se judecă cu Primăria pentru zona pietonală

Carmen Cosman

Închis pe hârtie pentru traficul auto, centrul vechi al municipiului Deva este, în realitate, obiect de dispută în instanţă între localnici sau deţinătorii de spaţii comerciale din zonă, pe de o parte, şi reprezentanţii administraţiei publice locale pe de altă parte.
Aproape 90 de deveni au dat în judecată Primăria Municipiului Deva, care a îngrădit accesul cu mijloace auto în centrul vechi al localităţii, între Prefectură şi sediul administraţiei publice, declarându-l zonă pietonală. Municipalitatea ar vrea să mărească zona pietonală pentru tot centrul oraşului, incluzând în ea şi sectorul stradal cuprins între poşta veche şi hotelul Sarmis. Se are în vedere chiar implementarea unui proiect de amenajare a unui pasaj subteran aflat în evaluare, însă acesta se loveşte de ostilitatea localnicilor sau a deţinătorilor de spaţii comerciale. „Este un proiect de amploare, care se află în faza de evaluare, iar acesta prevede extinderea zonei pietonale în Deva(…) Locatarii din zonă nu sunt foarte încântaţi de acest lucru. Va fi o muncă foarte mare, de a convinge cetăţenii de utilitatea acestui proiect”, a declarat Corina Oprişiu, administratorul public al municipiului Deva. Teoretic, centrul vechi ai Devei, de la Prefectură la Primărie, este închis de ani de zile. Practic, însă, nimeni nu pare dornic să respecte interdicţia şi, mai mult, 86 de deveni au dat în judecată municipalitatea tocmai din cauza blocării accesului auto în acest perimetru.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura