Actualitate

Deveancă tâlhărită în plină stradă

03-hot-posetaO femeie de 60 de ani din Deva a fost jefuită în plină stradă, un necunoscut smulgându-i poşeta de pe umăr. Aceasta a apelat la ajutorul poliţiştilor, în speranţa că tâlharul va fi prins.
Incidentul s-a petrecut în seara de 4 decembrie, în jurul orei 20.00, în zona intersecţiei bulevardului Dacia cu strada Carpaţi. Femeia se îndrepta spre locuinţă, fiind acostată de un necunoscut, care i-a smuls poşeta de pe umăr, după care a fugit. La scurt timp după ce au fost sesizaţi, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Deva au efectuat o acţiune în urma căreia l-au depistat pe presupusul autor al faptei. Acesta este un tânăr în vârstă de 18 ani, din municipiul Braşov, care a fost reţinut pentru 24 de ore. În cadrul aceleiaşi acţiuni, oamenii legii au mai reţinut şi un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Deva, despre care au stabilit că ar fi participat la comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată, în calitate de instigator. Cei doi urmau să fie prezentaţi magistraţilor Judecătoriei Deva, în vederea luării măsurilor legale. (N. Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura