Fara bascalie

Deva, o Românie mai mică…

Nu ştiu câţi ar susţine, altfel decât din considerente pur politicianiste şi populiste, că România nu este în haos. Chiar iniţiativa – nu mă feresc să o spun, destul de curajoasă – a ministrului Funeriu de a pune oglinda în faţa „sistemului educaţional” arată fără echivoc o prăbuşire a viitorului. Sună cam sumbru, dar din păcate asta este realitatea: educaţia românească, cu foarte mici excepţii, este la pământ. Rezultatele la bacalaureat pot fi un bun indicator, dar ele rămân efectul, nicidecum cauza prăbuşirii. Pentru a o corecta, trebuie enorm de mult timp, voinţă, bani şi deloc în ultimul rînd, buni profesionişti. Adică tocmai oamenii de care partidele par să dorească să se dispenseze, fiind mult mai utili cei care le spun nu realitatea, ci ceea ce doresc cu tot dinadinsul să audă.
Promovarea oamenilor fără expertiză reală are ca efect haosul. Diploma de „manager”, obţinută dubios, face minuni – astfel că Mantale pleacă ambasador la Strasbourg, fata cu nume provenit de la numărul de înmatriculare al automobilului ne reprezintă la Bruxelles (alături de Vadim şi Becali, excelenţi parlamentari europeni, mai ales ultimul…), naşul Elodiei se vrea preşedinte. Sigur, o vreme se poate crea impresia de schimbare – dar apelându-se la profesionişti, rezultatele ar fi net superioare, mai rapide şi în beneficiul populaţiei.
Ca să închei acest prim paragraf, pot să vă spun că sunt foarte curios să văd care partid va avea curajul să renunţe la politizarea maladivă, lăsând liberă meritocraţia…
Pensionari prea mulţi, promovabilitate la bac de sub 20 la sută în a doua sesiune, fond de pensii nesustenabil, autostrăzi lipsă, compensate de declaraţiile sforăitoare ale celui mai obedient demnitar din istoria României, uite criza, nu e criza, declaraţie falsă, aruncată cu nonşalanţă, despre vânzări de aur, pungi cu zahăr şi ulei, legi antidemocratice, teme false, constatarea faptului că ţara este neinteresantă pentru investitorii străini. Şomaj, lipsă de perspectivă. România.
În mic, oraşul nostru pare să reia – şi din păcate poate fi folosit ca exemplificare – tarele ţării. Indiferent de pasiuni şi lupte politice, ceea ce se petrece la Primăria Deva nu mai face parte dintr-un sistem (cât de cât) democratic, ci dintr-un joc stupid vârât pe gâtul devenilor care se încăpăţânează să creadă că alegerile chiar contează şi chiar sunt reprezentaţi de consilieri. Orice ales ştie că, dat afară din partid, îşi ia bagajele şi pleacă. Asta e regula. La noi, nu! În timp ce gunoaiele continuă să ardă la câţiva kilometri, o comedie de cel mai desăvârşit prost-gust se joacă de luni de zile, cu supervizarea celor puşi să vegheze la respectarea legii. Vicii de procedură, şedinţe încropite, patru viceprimari şi un număr dublu de consilieri, aspecte faţă de care populaţia oricărui oraş aflat din Ungaria încolo ar reacţiona hotărât, pentru că un oraş este în primul rând al locuitorilor săi.
Nu şi în România, după câte se vede.

4 comentarii la „Deva, o Românie mai mică…

  • JOS CIOCOIU ,JOS STRIGOIU SECURIST ,MIRCEA IOAN MOLOT,GRUIAN am auzit la noi in HATEG ca MOLOT te-a pus sef la HD-TV, iar pe urata MONA-LISE ,adjunta ta ,continuati sa-l lingeti in fund pe acest ciocoi noi nu il votam

  • Deva este un oras atipic!!!
    Format in majoritate din bugetari si pensionari-deci asistati sociali, se doreste a fi virful de lance al liberalismului. Nu este insa de mirarea tita timp cit insusi PNL est condus prin excelenta de liberali proveniti din rindul bugetarilor. Inseamna ca e chiar bine si aceasta categorie reprezinta viitorul….!!!!!
    Pare cam sumbru??????
    S-auzim numai de bine !

  • …vede-ţi că se poate,…bun articol,felicitări!!! Da, aşteptăm alegerile ,să scăpăm ,,de ăştia,,! Dar cu cine-i schimbăm??? Cu baronul Moloţ?? Cu Oancea,menajerul?? Tot gunoaie ca ,,ăştia,,!!Ponta şi cu Antonescu, nu ştiu şi cred că nu vreau să ştie, cât sunt de corupţi oamenii lor din teritoriu!! Mă refer la Moloţ,Oancea,Balint,Prip,Panfutie,etc.. Să nu se mire mai târziu!!
    Au dat deoparte oameniserioşi,oameni care le-au stricat angrenajele prin care sifonau banii publici!!! Se pot compara Panfutie cu Vaida sau Cazacu ?? Niciodată!! Aici sunt jocurile,miza mare,BANII,influenţa,grandomania,…!!!Ce, contează localitatea ?? NU,contează cât poţi fura din primărie, pe câţi poţi să-i minţi în campanie cu o pungă de ,,zahăr,sare şi grăsimi,,!!!…va fi şi mai greu!!…nu pentru ei………

  • Astazi, marele DEONTOLOG ALIN BENA si-a anuntat demisia de la ANTENA 1. Cica v-a intra in politica. UNDE? Pai acolo unde pica CASCAVALUL. CA no..CIOARA umbla dupa cascaval. Stie La Fontaine de ce! Ei, si tine frate, Alin BENA un discurs, pe blocul lui ala cioara vopsita, catre JURNALISTI, unde le explica cat e el de moral! Ce a uitat sa le zica la FLAMANZII aia care alearga dupa subiecte e ca a plecat La PDL…mai precis la ARION cpentru suma de 3.000 de euro pe luna! Si postul de viceprimar al municipiului Hunedoara! Intre timp si Monalise, VRAJITOAREA, a plecat la …HD TV! De unde va oferi limbi pentru dosul lui HADA! HALAL DEONTOLOGI! SE vede ca sunt oameni scoliti la masa SECURISTULUI FELIX alias DAN VOICULESCU !

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura