Comunitate

Deva a înflorit!

Magdalena Șerban

Din nou, reședința județului e lumi­noasă şi veselă, indiferent de vreme, iar asta se datorează multitudinii de flori cu care a fost animată. Cei de la Serviciul Public de Întreţinere şi Gos­podărire Municipală Deva (SPÎGM) sunt în teren, ocupându-se de cosirea gazonului, în curând de udare a po­milor și de igienizare a zonelor verzi.

Verde îngrijit
„În parcul de la Cetate am pus flori noi, în cufere și diverse suporturi spe­ciale, iar DOME-urile sunt amenajate în mai multe zone din municipiu, cu pre­cădere în cele principale. Continuăm cu cositul în cartierele din oraș, fiind deja la a doua rundă. Ținând cont că a tot plouat, vegetația a crescut mai mult ca de obicei și e nevoie să intervenim. Sunt echipe care se ocupă de această activitate și o fac în funcție de graficul de lucrări. Ajung inclusiv în spatele blocurilor, nu doar stradal sau central. Peste tot trebuie să fie îngrijit. Singura problemă e că unele persoane nu au răbdare și nu par să ne înțeleagă că oricât ne-am dori, nu putem să aco­perim totul, deodată. Desfășurăm acti­vitatea pe zile. În cartierul Dacia rea­bilităm partea de lemn de la băncuțe, așa cum am făcut și la Piața Victoriei și în Piața Arras (s-a vopsit metalul, s-au înlocuit scândurile, etc) și totodată vopsim filigoria din parcul central, acolo urmând să aibă loc evenimente. Timpul își lasă amprenta (atât soarele în exces cât și umiditatea și înghețul), așa că se impune un refresh. Este îndrăgită de deveni și vrem să fie a­preciată și pe mai departe. De asemenea, îi rog pe acei cetățeni care nu rezistă tentației de a rupe o floare (sunt frumoase, deci aparent e de înțeles această pornire), să o lase acolo unde îi stă atât de bine. E pentru toată lumea și ar fi păcat să le rupem și să le scurtăm bucuria vizuală a celorlalți trecători. Cazurile sunt puține și sporadice, din fericire “, a afirmat Irinel Faur (foto), directorul S.P.Î.G.M. Deva. Acesta a reamintit că se pot transmite instituţiei sugestii, propuneri sau opinii, la nr. de tel. 0254-233.588.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura