FlashPolitica si administratie

Deva a fost gazda unei mari delegaţii de investitori veniţi de peste hotare: Îşi vor deschide străinii fabrici în judeţ?

05 investitori strainiOana Mihnea

Ieri, la iniţiativa primarului municipiului Deva, Petru Mărginean, o delegaţie formată din mai mulţi reprezentanţi ai unor firme din străinătate a venit la Deva pentru a studia oportunităţile care le sunt oferite, dacă şi-ar muta capacităţile de producţie aici.
La întâlnire au participat, alături de edilul Devei, deputatul PNL Carmen Hărău, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Dorin Gligor, şi primarul municipiului Hunedoara, Viorel Arion. Mai mult decât atât, printre invitaţi s-au numărat şi Patrick Seidler, preşedintele Wilderness Trail Bikes şi Francesco Russo, managerul Decathlon în România. Scopul acestei vizite a fost acela de a le prezenta celor 47 de reprezentanţi ai unor firme din Taiwan, China, Franţa şi Italia, ce le pot oferi Deva şi Hunedoara, dacă vor veni să dezvolte afaceri aici.

Scutiri de la plata impozitelor
Pe lângă terenuri ieftine şi forţă de muncă bine pregătită, cei care sunt interesaţi să vină aici pentru investiţii vor beneficia de anumite facilităţi. Una dintre acestea se referă la scutirea totală de impozite pe clădiri şi terenuri în cazul unor investiţii de cel puţin cinci milioane de euro. Totuşi, Petru Mărginean are anumite rezerve în ceea ce priveşte concretizarea acestora. „Am mai avut astfel de întâlniri cu oameni de la alte firme, dar aceştia par interesaţi să cunoască regiunea, indiferent că este Deva, Hunedoara sau alte oraşe. Nu contează unde, numai să vină să investească în judeţul nostru. Sunt oferite facilităţi, dar poate nu sunt de ajuns, poate sunt alte criterii care îi interesează, dar vom continua discuţiile şi vom vedea. Sper ca facilităţile, potenţialul de dezvoltare a regiunii şi legăturile cu principalele aeroporturi de la Timişoara şi Cluj-Napoca să le influenţeze decizia şi să vină să investească la noi“, a declarat primarul Devei. Mai mult decât atât, preţul terenului de închiriat poate scădea până la un euro pe metrul pătrat pe an, iar preţul de cumpărare se poate negocia, în jur de 10 euro pe metrul pătrat.

Interesele sunt de ambele părţi
Deputatul PNL Carmen Hărău pare să fie mai optimistă şi afirmă că „avem nevoie de investitori, la momentul acesta s-ar putea ca ei să nu ştie câtă nevoie au şi ei de noi. Putem face lucruri foarte bune împreună, am venit de la Bucureşti special pentru această întâlnire şi sper să îi putem lămuri, pentru că avem ce să oferim“.
Se pare că şi în acest domeniu, totul se desfăşoară ca la ruletă, dintre mai mulţi jucători, doar unul câştigă. Şi pentru asta, Deva şi Hunedoara trebuie să joace destul de tare şi să ştie cum să atragă firmele străine. „Am avut în urmă cu o lună o întâlnire pe această temă şi am plecat de la oportunitatea că Deva şi Hunedoara împreună au aproape 150.000 locuitori şi există o mare disponibilitate din partea ambelor municipii de a oferi facilităţi celor care investesc. Am marea convingere că noi vom fi cei aleşi, pentru că sunt vizitate mai multe locaţii“, a declarat Viorel Arion, primarul municipiului Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura