Actualitate

Deţinuţii de la Bârcea au adus venituri de peste două milioane de lei

Cristina Ghenea

Munca puşcăriaşilor a adus anul trecut Penitenciarului de la Bârcea Mare încasări de peste două milioane de lei. De altfel, în 2011, instituţia a încheiat trei contracte de prestări servicii pentru activităţi efectuate în regim de voluntariat.
Potrivit reprezentanţilor Penitenciarului Bârcea Mare, în cursul anului 2011, s-au încheiat 25 contracte economice, în urma cărora au fost încasaţi nu mai puţin de 2.140.500 de lei. „Tarifele contractelor încheiate sunt cuprinse între 4 şi 6 lei pe oră, pentru fiecare persoană privată de libertate. De altfel, au mai fost încheiate şi trei contracte de prestări servicii pentru muncă voluntară”, a declarat inspectorul principal de penitenciare Nicoleta Danciu, purtătorul de cuvânt al închisorii din judeţul nostru. Tot în ceea ce priveşte voluntariatul, aceasta a adăugat că 25 dintre deţinuţi s-au alăturat anul trecut câtorva sute de hunedoreni binevoitori şi au participat la proiectul „Let’s Do It Romania”, prin care au ajutat la curăţarea judeţului de gunoaie.

13 puşcăriaşi au un loc de muncă după liberare
De asemenea, deţinuţii de la Bîrcea Mare au beneficiat, în cadrul Bursei locurilor de muncă, de mai multe întâlniri cu posibili angajatori. Peste 25 dintre puşcăriaşi au luat parte în 2011 la aceste întâlniri, iar 13 dintre ei, printr-o colaborare cu Asociaţia „AS 2001 Alba Iulia”, urmează să fie integraţi pe piaţa muncii după ce vor fi puşi în libertate. Au existat însă şi deţinuţi care au ţinut să-şi petreacă anii de închisoare învăţând şi astfel, 79 de persoane private de libertate au promovat anul şcolar 2010-2011 şi alte 71 s-au înscris în anul şcolar 2011-2012. Totodată, doi dintre deţinuţii închisorii sunt studenţi şi urmează să aibă diplome de absolvire a unei forme de învăţământ superior.

One thought on “Deţinuţii de la Bârcea au adus venituri de peste două milioane de lei

  • ..4x8x30=960 lei
    6x8x30=1440 lei, diferenţa până la 2400 lei, care este aprox.1000 lei/deţinut, nu crede-ţi că este cam mare, când un muncitor câştigă 750 lei / lună din care plăteşte impozit, mâncare ,întrţinere, medicamente, haune la copii,rechizite şcolare,etc???!!!… nu crede-ţi Justiţiarilor că vă bate-ţi joc de poporul care totuşi munceşte-n ţara asta????…Nu vi se pare că plătim prea mult pentru un deţinut, care poate a luat viaţa cuiva dintre semenii noştrii, iar noi ne purtăm cu mănuşi cu el???Dar la salariile voastre, vă doare-n bască(şapcă, aşa vă spun domnii, că voi sunte-ţi hoţii)
    Guvernanţi-lor, nu crede-ţi vă bate-ţi joc de cei care muncesc pe 750 de lei ???!!!!Dacă vreţi să le oferiţi condiţii ca-n vest, este bine şi omeneşte dar discrepanţa este foarte mare!!!Ce să mai zicem noi şomerii din ţara asta care avem 550 pe lună???De ce nu ne trec şi pe noi la regim de penitenciar????Nu doresc la nimeni privarea de libertate!!!dar este o cheltuială cam mare!!!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura