Doi bărbaţi tineri şi-au pus ştreangul de gât în aceeaşi zi

Cristina Ghenea
Maximilian Gânju

Ieri, doi bărbaţi tineri, de aproximativ aceeaşi vârstă, au fost găsiţi spânzuraţi. Unul în Deva, pe Dealul Cetăţii, iar celălalt în Petroşani, în locul numit Dealul Golgotei.

Unul s-a atârnat de creanga unui copac…
Astfel, în jurul orei 10,15, un bărbat a fost găsit spânzurat pe dealul Cetăţii din Deva, în apropierea restaurantului Perla. Medicii legişti şi oamenii legii au constatat că este vorba despre Cosmin C., în vârstă de 34 de ani, domiciliat în reşedinţa judeţului. Bărbatul şi-a pus capăt zilelor, spânzurându-se cu o cordelină, de creanga unui copac. Nu a fost găsit nici un bilet de adio sau vreun alt mesaj lăsat celor dragi, deci, nimeni nu ştie care au fost motivele care l-au determinat pe bărbat să recurgă la un astfel de gest extrem. Se pare, însă, că acesta divorţase cu ceva timp în urmă şi că nu mai locuia la adresa de domiciliu din buletin de mai bine de trei ani de zile. Cadavrul a fost găsit de un localnic care ieşise la plimbare în zona respectivă. Poliţiştii spun că nu există suspiciuni de comitere a vreunei infracţiuni iar cercetările continuă.

…celălalt, de un stâlp pe Dealul Golgotei
Celălalt sinucigaş, un tânăr de 33 de ani, pe nume Claudiu C., din municipiul Petroşani, a fost găsit spânzurat, tot cu o cordelină, de un stâlp metalic de înaltă tensiune, amplasat în apropiere de calea ferată de la ieşirea din Petroşani, într-o zonă numită Dealul Golgotei. Trupul tânărului a fost găsit în jurul orei  8.00, de către un localnic din cartierul Aeroport, care are un coteţ în apropiere şi s-a dus cu mâncare la animale. Imediat, a alertat autorităţile şi la faţa locului au ajuns echipele de prim ajutor, dar şi poliţiştii din Petroşani. Pentru tânăr, nu s-a mai putut face nimic, iar poliţiştii spun că nu sunt suspiciuni în privinţa cauzelor decesului. Asupra bărbatului de 33 de ani a fost găsit şi un bilet de adio, în care era scris că-şi cere iertare familiei pentru că a decis să-şi încheie socotelile cu viaţa. Cadavrul acestuia a fost dus la morga din Petroşani, pentru efectuarea necropsiei.

 

One thought on “Doi bărbaţi tineri şi-au pus ştreangul de gât în aceeaşi zi

  • 2 octombrie 2012 la 15:15
    Permalink

    Bine ca nu am fost in zona in perioada aia… Dumnezeu sa-l odihneasca in pace !

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Rezultate tehnice la CN de aerobic

Iată rezultatele înregistrate în probele în care au participat sportivii hunedoreni la Campionatul Naţional de gimnastică aerobică, desfăşurat în weekend

Scandal pe termoficarea Văii Jiului

Sistemul unic ce ar urma să se ocupe de distribuţia agentului termic în Valea Jiului naşte divergenţe între factorii de...

Campioana defileazã, noua rivalã, pas greşit

Avantaje Deva, deţinătoarea trofeului SuperLigii RealSport, şi-a trecut în cont a treia victorie, din tot atâtea etape, şi este lidera...

Închide