Deputatul Tiberiu Claudiu Bârstan: voi propune, la nivel parlamentar, constituirea unei comisii care să analizeze scandalul de la spitalul județean
Magdalena Șerban
Din păcate, nici instituțiile medicale nu sunt scutite de tensiuni și provocări majore. Unele scandaluri țin de orgolii, altele de activitate sau chiar de sfera managerială ori colegială. Prin urmare, nici Spitalul Județean de Urgență Deva (SJU) nu putea scăpa de acest context care își pune amprenta asupra imaginii unității sanitare, dar și a credibilității. Deputatul hunedorean Tiberiu Claudiu Bârstan (foto) (AUR), solicitat pentru sprijin, vrea ca adevărul să fie cel care va aduce liniștea, așa că nu se poziționează de nici o parte, ci vrea ca o comisie parlamentară să facă lumină.
Ține cu dreptatea
,,În ultima perioadă, au apărut în spațiul public, atât online, cât și în presă, mai multe materiale care semnalează existența unor tensiuni interne la Spitalul Județean de Urgență din Deva, având legătură cu activitatea cadrelor medicale și cu managementul acestei unități sanitare. Am fost contactat de către unii dintre medicii care au formulat aceste semnalări, solicitându-mi sprijinul pentru identificarea unor soluții la problemele cu care se confruntă. Aceștia și-au exprimat nemulțumirea față de lipsa de reacție a conducerii spitalului în fața acestor dificultăți. În calitate de deputat, am analizat cu atenție situația și am solicitat o audiență la domnul Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara – instituția care are în subordine administrarea spitalului și care numește conducerea acestuia. Solicitarea a fost acceptată, iar recent am avut o întâlnire cu domnul președinte, în prezența liderului de grup al consilierilor județeni AUR, domnul Marius Mane, precum și a domnului Emil Stoica, managerul Spitalului Județean din Deva. Am ascultat cu atenție toate părțile implicate. Domnul manager ne-a prezentat în detaliu punctul său de vedere privind tensiunile existente în cadrul instituției. Nu îmi permit să stabilesc unde se află adevărul absolut, însă le-am transmis tuturor că voi propune, la nivel parlamentar, constituirea unei comisii care să analizeze obiectiv situația și să contribuie la clarificarea aspectelor semnalate. Consider că astfel de conflicte, odată ajunse în spațiul public, afectează negativ imaginea instituției și pot submina încrederea pacienților în serviciile medicale oferite. Sunt un susținător al dialogului și, în limita atribuțiilor pe care le am ca parlamentar, îmi voi folosi toate pârghiile pentru a sprijini buna funcționare a instituțiilor publice din județ. Mulțumesc domnului președinte Laurențiu Nistor pentru deschiderea arătată și disponibilitatea de a căuta soluții, precum și domnului manager Emil Stoica, care ne-a prezentat punctul său de vedere cu privire la situația din spital. Totodată, le mulțumesc celor trei medici care au avut încredere în mine și m-au contactat pentru a contribui la rezolvarea unei situații care afectează atât imaginea spitalului, cât și calitatea serviciilor medicale oferite pacienților”, a transmis deputatul Tiberiu Claudiu Bârstan, președinte AUR Hunedoara. Reamintim că medicul primar obstetrică-ginecologie, dr. Răzvan-Olivian Betea, a făcut public un memoriu dur la adresa conducerii spitalului județean din Deva, acuzând abuzuri administrative și interferențe în actul medical.