Deputatul social-democrat Ilie Toma ia atitudine. ,,Dubla măsură a Guvernului PNL loveşte în hunedoreni“

21 iulie 2020 | 1 Comentariu | Publicat in: Actualitate, Flash

Sorina Popa

Deputatul PSD Ilie Toma (foto) i-a transmis o întrebare ministrului Lucian Bode, privind intenţia Registrului Auto Român, aflat în subordinea Ministerului Transporturilor, în legătură cu investiţia în noul sediu RAR Hunedoara, care este aprobat, dar în prezent oprit, să se construiască în Parcul Industrial de la Peştişu Mare.

Toma a solicitat ministrului să-i spună care este intenţia Guvernului PNL cu acest proiect şi, totodată, a cerut demiterea şefei RAR Hunedoara, Marcela Grecu, aflată în stare de incompatibilitate, susţine parlamentarul social-democrat.
„Dubla măsură aplicată de PNL, atât la guvernare cât şi pe plan local, loveşte direct şi în locuitorii din municipiul Hunedoara. Investiţia Registrului Auto Român, care ar fi urmat să se realizeze în municipiul Hunedoara, în Parcul Industrial din Peştişu Mare, a fost blocată de PNL. După mai multe încercări nereuşite ale R.A.R. de a găsi în Deva un teren care să se încadreze în cerinţele planului de construcţie (suprafaţă, utilităţi, acces), în luna august 2019, după mai multe discuţii cu autorităţile locale, oferta prezentată de Dan Bobouţanu, primarul municipiului Hunedoara, a fost cea mai potrivită pentru investiţie. Timp de mai multe luni, s-au întocmit documentaţii, s-au obţinut avize necesare demarării investiţiei şi s-au realizat şi alte demersuri, toate în baza unei hotărâri a R.A.R. Bucureşti, emisă la data de 10 august 2019 de «demarare a procedurii de concesionare a unui teren în suprafaţă de 13.000 mp, în municipiul Hunedoara, în vederea construirii unui sediu nou pentru reprezentanţă R.A.R. Hunedoara»”, a declarat deputatul PSD de Hunedoara Ilie Toma.
„În ciuda tuturor demersurilor efectuate de autorităţile locale, pentru înlesnirea investiţiei şi oferirea de facilităţi de natură fiscală conform HCL nr. 248/2016, în ziua licitaţiei pentru concesionarea terenului reprezentanţii R.A.R. nu s-au prezentat. Decizia de neprezentare a fost luată după intervenţia PNL din judeţul Hunedoara, pe lângă noul director al R.A.R. Bucureşti, pus în funcţie tot pe criterii politice de PNL la începutul lunii februarie a acestui an şi el preşedinte PNL Sector 5. Cheltuielile angajate de Primăria Hunedoara şi R.A.R., din bani publici, nu au contat pentru PNL în lupta de a opri investiţia de la Hunedoara. Reprezentanţa R.A.R. din municipiul Hunedoara ar fi generat noi locuri de muncă şi s-ar fi îmbunătăţit serviciile oferite locuitorilor judeţului nostru. Tot din voinţa PNL, şeful de reprezentanţă R.A.R. Hunedoara a fost înlocuit. Actualul şef, Marcela Grecu, propagă dezinformarea la nivel de judeţ prin afirmaţii fără temei legal. Cu toate că susţine că nu există reprezentanţe R.A.R. în alte zone decât în afara municipiilor reşedinţă de judeţ, putem constata că sunt deja 10 reprezentanţe R.A.R. care nu sunt în municipii reşedinţă de judeţ. De exemplu: Argeş – comuna Bradu – la 15 km, Caraş Severin – sat Monion – la 15 km de Reşiţa spre Bocşa, Cluj – comuna Gilău – la 18 km de Cluj-Napoca. Politica se face pentru oameni, în interesul oamenilor, nu pentru interese de partid şi, alături de colegii mei, parlamentarii social-democraţi hunedoreni, solicit demisia doamnei Marcela Georgeta Grecu, şef reprezentanţă R.A.R. Hunedoara. Alături de colegii mei, deputaţii Laurenţiu Nistor şi Natalia-Elena Intotero şi senatorii Viorel Sălan şi Cristian Resmeriţă, nu pot rămâne indiferent în faţa nedreptăţii făcute de PNL tuturor locuitorilor din judeţul Hunedoara şi primarului municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, care a realizat cu profesionalism demersurile pentru realizarea acestei investiţii. Datoria şi obligaţia celor care au fost trimişi în Parlamentul României este să nu uite niciodată de semenii lor care şi-au pus încrederea şi speranţa în cei pe care i-au votat”, a precizat, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, Ilie Toma, membru al Camerei Deputaţilor.

Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Regele Dreptății .*. spune:

    Victimele torționarilor nu primesc nimic de la stat pe motiv că nu au statut oficial recunoscut ca victimă a torturii de instituțiile statului român . Oficial nu există nicio victimă a torturii .

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Raportarea contabilă la 30 iunie 2020 a operatorilor economici

Pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, Transparenţă decizională, a fost publicat, în data de 17 iulie 2020, Proiect Ordin pentru aprobarea...

Situaţia infecţiilor cu Covid-19 în judeţ şi la nivel naţional, în 21 iulie 2020

De la începutul monitorizării, şi până ieri, marţi, 21 iulie, în judeţul Hunedoara 782 de persoane au fost confirmate pozitiv...

Agresată de iubitul mai tânăr cu 22 de ani decât ea

Ea, mai în vârstă cu 22 de ani decât el, a aflat pe propria piele că nu se prea potrivesc....

Închide