ActualitateFlash

Deputatul PSD Laurenţiu Nistor dă vestea cea mare: CEH se împarte în două, Termocentrala Mintia va fi preluată de Consiliul Judeţean

Sorina Popa

Deputatul PSD Laurenţiu Nistor (foto), preşedintele social-democraţilor hunedoreni, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă că Termocentrala Mintia va trece la Consiliul Judeţean, dar fără datorii.

Cu două grupuri energetice
Liderul organizaţiei judeţene Hunedoara a PSD a afirmat că Ordonanţa nr.60, care se referă la stingerea unor datorii ale Complexului Energetic Hunedoara, a trecut de Senat şi va intra în discuţie la Comisia de Industrii din Camera Deputaţilor.
Deputatul Nistor susţine că vor fi două entităţi, Complexul Energetic Hunedoara va fi împărţit în două, Termocentrala Mintia pe de-o parte şi cele patru mine şi Termocentrala Paroşeni, pe de altă parte.
Consiliul Judeţean Hunedoara a transmis Ministerului Energiei adresa prin care îşi arată disponibilitatea de a prelua Termocentrala Mintia.
„Sper ca săptămâna viitoare (n.r.- în această săptămână) Ordonanţa nr. 60 să fie discutată în Comisia de Industrii din Camera Deputaţilor. În maximum două săptămâni, ordonanţa ar trebui să fie aprobată. Iar apoi Termocentrala Mintia să fie preluată de către Consiliul Judeţean Hunedoara”, a declarat deputatul PSD Laurenţiu Nistor.
Şeful social-democraţilor hunedoreni susţine că termocentrala va funcţiona, după ce va intra în administrarea judeţeană, cu două grupuri, iar cărbunele va fi importat. Va fi importat cărbune cu conţinut scăzut de sulf.

Datorii peste datorii
Complexul Energetic Hunedoara S.A are datorii restante înregistrate la data de 31.05.2019 în sumă totală de 1.523.206.000 de lei. În plus, peste aceste datorii, societatea înregistrează creanţe faţă de Administraţia Fondului pentru Mediu reprezentând penalităţi pentru nerestituirea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră pentru perioada 2014-2017 în valoare de 2.365.670.000 de lei, iar valoarea certificatelor verzi neachiziţionate pentru perioada 2015-2017 se ridică la 32.604.000 lei.
Aceste sume sunt înregistrate la capitolul provizioane, deoarece acestea au fost deschise acţiuni în justiţie. De asemenea, pentru nerestituirea în termen a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră aferente anului 2018, a fost estimată o penalizare de 502.710 mii lei, echivalentul a 100 de euro pentru fiecare tonă de dioxid de carbon emisă, înregistrată ca provizion în anul 2018.

3 comentarii la „Deputatul PSD Laurenţiu Nistor dă vestea cea mare: CEH se împarte în două, Termocentrala Mintia va fi preluată de Consiliul Judeţean

  • Sa fie bine pentru toti si pentru noi din Valea Jiului dar si pentru locuitori din Deva

  • @Valea Jiului esti prost „ca carbunele” !

    Citeste papagalule stirea:

    Va fi importat cărbune cu conţinut scăzut de sulf.

    Asa ca da …uie PSD la toti minerii din vale.

  • @ Valea Jiului, mai prost ca tine nu exista in lumea asta. Tipic votant psd.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura