Politica si administratie

Deputatul PNL Lucian Heiuş: S-a creat o mare discrepanţă între un medic din spital şi un medic de familie

Sorina Popa

Ieri, deputatul liberal Lucian Heiuş (foto), preşedintele organizaţiei judeţene Hunedoara a PNL, a declarat, într-o conferinţă de presă, că „haosul care a apărut în sistemul sanitar este cauzat de Legea salarizării”.

 Sistem subfinanţat
„Legea nr.153 este marea minciună a guvernării PSD-ALDE. Au promis bugetarilor creşteri spectaculoase de salarii, le-au făcut pe hârtie, dar am ajuns să avem un adevărat haos. Din păcate, din cauza incompetenţei din guvernul PSD-ALDE, au fost proteste în Sănătate, iar în 26 aprilie va fi o grevă generală a salariaţilor din acest sistem. Ce s-a întâmplat? Toţi recunoaştem că sistemul sanitar este subfinanţat, că salariile pe care le luau medicii şi asistentele erau foarte mici. Ca să nu ne mai plece medicii, trebuiau mărite lefurile. Prin Ordonanţa de Guvern nr. 91, din incompetenţa guvernării, au scăpat efectiv foarte multe categorii de personal care lucrează în spitale. Dacă voiau să rezolve problema în întreg sistemul, trebuia să aşeze salarizarea în funcţie de importanţa şi de pregătirea fiecăruia, de la cel care lucrează la registratură, la managerul unităţii. De asemenea, au creat o mare nedreptate medicilor de familie, care au rămas cu salariile nemodificate, existând o discrepanţă enormă între un medic care munceşte în spital şi un medic de familie. Care poate fi diferenţa între un brancardier, infirmier, biolog, farmacist, şi alte categorii, care se regăsesc cu salariile majorate?”, a declarat deputatul liberal.

 „Marea nemulţumire din sistem”
„Mai grav este că din cauza mutării contribuţiilor de la angajator la angajat şi a unui nou regulament de sporuri, s-au trezit oameni care lucrează în spital că au salariile mai mici decât luna precedentă. Este foarte bine că au crescut salariile medicilor, pentru că astfel nu vor mai pleca în străinătate. Dar, să scadă cu 400 de lei, cu 1.000 de lei lefurile unora cărora nu le-au fost mărite salariile, nu este în regulă. Este inacceptabil şi asta este marea nemulţumire a celor din sistemul sanitar. Soluţia era foarte simplă, ca în Ordonanţa nr.91 să se prevadă o singură frază: salariile, care, ca urmare a reîncadrării lor şi a nemodificărilor sporurilor, pe net sunt mai mici decât luna precedentă, să nu scadă”, a adăugat Lucian Heiuş, preşedintele organizaţiei judeţene Hunedoara a PNL.

2 comentarii la „Deputatul PNL Lucian Heiuş: S-a creat o mare discrepanţă între un medic din spital şi un medic de familie

  • 1~ Orice comparatie trebuie facuta cu salariile din Decembrie 2016.
    2~ Trecerea contributiilor la angajat nu a fost facuta cu titlu de majorare a salariilor asa ca … mucles cu pretentiile nejustificate din acest punct de vedere ! Dar va folosi salariatului pentru ca va avea contributiile platite (si vor benedicia de asigurare sociala si de sanatate), plus o contributie mai mare la pensie !
    3~ Este incorect ca toate functiile din sanatate (adica inclusiv administratia) sa beneficieze de aceeasi majorare ca medicii ! Dar trebuie sa se gaseasca o solutie si pentru medicii de familie.

  • Membrii partidului domnului (?) Heius nu au creat discrepante : au taiat salarii si sporuri fara discriminare ! 🙂 🙂 🙂

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura