Deputatul hunedorean Anamaria Gavrilă, în Comisia SIE
Parlamentul a stabilit, într-un plen reunit, componența comisiilor pentru controlul Serviciului Român de Informații și Serviciului de Informații Externe.
Nu poate fi colaborator al Securității
Astfel, deputatul PSD Eugen Bejinariu este șeful comisiei SRI, iar deputatul Alexandru Muraru este șeful comisie SIE. În Comisia SIE a fost ales ca vicepreședinte și senatorul PSD Felix Stroe, care a fost recrutat de Securitate și a avut numele conspirativ „Dan”. CNSAS a considerat însă că nu îi poate fi atribuită calitatea de lucrător sau colaborator al Securității și susține că nu există un angajament semnat al acestuia.
Vot secret
Deputaţii şi senatorii i-au ales ca membri ai Comisiei de control SRI pe următorii parlamentari: deputatul PSD Eugen Bejinariu, deputatul PSD Petru Bogdan Cojocaru, senatorul PSD Laurenţiu Ţepeluş, deputatul AUR Fabian Cristian Radu, senatorul PNL Nicolae Neagu, deputatul PNL Răzvan Prişcă, deputatul USR Allen Coliban, deputatul SOS Vasile Nagy, deputatul UDMR Csoma Botond. Pentru funcţia de preşedinte al comisiei SRI a fost ales Eugen Bejinariu, vicepreşedinte este Nicolae Neagu, iar secretar – Csoma Botond.
De asemenea, plenul Parlamentului i-a ales pe membrii Comisiei speciale pentru controlul activității Serviciului de Informații Externe, stabilind ca deputatul PNL Alexandru Muraru să fie președinte. Votul a fost secret cu buletine. Din comisia SIE vor face parte Alexandru Muraru (deputat PNL) – președinte, Felix Stroe (senator PSD) – vicepreședinte, Mihai Fifor (deputat PSD) – secretar, iar Mircia Chelaru (senator AUR), Sorin Gheorghe Șipoș (senator PSD), Anamaria Gavrilă (deputat POT), Lorand Turos (senator UDMR) – membri.