Deputatul Cornel Cristian Resmeriţă declarat în conflict de interese de ANI

12 ianuarie 2015 | Adauga un comentariu | Publicat in: Flash, Politica si administratie

02-Cristian-Resmerita_5914       Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a emis astăzi un comunicat prin care anunţă faptul că deputatul hunedorean din Valea Jiului, Cornel Cristian Resmeriţă (foto), a fost declarat în conflict de interese de natură administrativă şi penală.

Potrivit aceleiaşi surse, Cornel Cristian Resmeriţă a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, atunci când a încheiat contractul prin care fratele său a fost angajat în funcţia de consilier în cadrul Biroului parlamentar din Vulcan. „Beneficiul patrimonial obţinut în perioada ianuarie 2009 – aprilie 2012 de către Lucian Marius Resmeriţă, fratele lui Cornel Cristian Resmeriţă a fost de 56.876 lei”, se menţionează în comunicatul publicat de ANI pe pagina electronică a instituţiei.

Aşa cum se mai arată în comunicatul ANI, prevederile încălcate de Cornel Cristian Resmeriţă atunci când a fost în conflict de interese se referă la „situaţia în care persoana care exercită o demnitate publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative.” Pentru faptele de natură penală săvârşite de deputatul hunedorean, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea verificării indiciilor privind infracţiunea de conflict de interese din noul Cod Penal al României.

„Cornel Cristian Resmeriţă a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Acesta a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare”, se specifică în comunicatul ANI.

Contactat telefonic de MESAGERUL HUNEDOREAN, deputatul Cristian Resmeriţă s-a abținut de la a comenta comunicarea ANI. ”Nu am văzut comunicatul ANI, eu nu sunt în zonă și nu vreau să comentez până nu văd despre ce este vorba. (…) Este adevărat, eu am trimis un punct de vedere Agenției Naționale de Integritate referitor la acest lucru (n.r. la cercetarea ANI)”, a declarat parlamentarul PSD.  (Natalia Bumbac, Maximilian Gânju)

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
O nouă dispută, acum în instanţă, legată de deponeul ecologic de la Băcia. Construcţia deponeului va fi blocată?

Proiectul deponeului ecologic dintre localităţile Băcia şi Bârcea Mare ar putea întâmpina noi probleme.

Vor mai rãmâne în arest la domiciliu?

Curtea de Apel Alba Iulia va pronunţa astăzi hotărârea definitivă cu privire la măsura arestului la domiciliu în cazul lui...

Se scumpeşte apa în Valea Jiului

De teamă să nu fie obligaţi să ramburseze finanţarea de 40 de milioane de euro, bani europeni cu care s-a...

Închide