Politica si administratie

Deputatul AUR Tiberiu Claudiu Bârstan: România nu e săracă, ci e exploatată pentru buzunarele băieţilor deştepţi

Magdalena Șerban

Am fost și suntem vânduți pe ni­mic. Pe nimicul poporului și pe șme­cheriile unora care știu să facă bani pe spatele lui. Parlamentarul Tiberiu Claudiu Bârstan (foto) pune sare pe rană, însă cu un scop, și anume tre­zirea la realitate. Adevărul trebuie spus chiar dacă se încearcă îmbră­carea lui în minciună și manipulare. Cel mai simplu exemplu e că până și energia o importăm și totul e sus­ținut de buzunarul românului, pre­siu­nea e pe el. Nu avem noi putere ener­getică oare? Apoi lista continuă.

Avem, dar cine ni se spune contrariul
,,Ni se spune de 35 de ani că nu sunt bani și că nu există soluții. Aceasta este una dintre cele mai mari minciuni spuse poporului român. Doar în județul Hunedoara există bogății de zeci de miliarde de euro: cărbune, aur, cupru, fier, cuarț de cea mai mare puritate, me­tale rare. Resurse reale, confirmate geologic, cunoscute și ignorate in­tenționat. Valea Jiului are rezerve im­por­tante de cărbune, închise din mo­tive politice, nu economice. La Rovina există un zăcământ uriaș de cupru și aur, printre cele mai mari din Europa, blocat de ani de zile. La Gura Bărzăi se află aur, cupru și alte metale, aban­do­nate complet. La Uricani există unul dintre cele mai pure zăcăminte de cuarț din Europa, resursă strategică pen­tru industria modernă, neexploa­tat. În Munții Poiana Ruscă există mi­ne­reu de fier, iar industria siderurgică a fost distrusă deliberat. Unele zăcă­minte au fost vândute pe nimic. Altele au fost închise și lăsate să se de­gra­deze. Altele nu sunt exploatate de­loc. În schimb, România importă ener­gie, metale și produse finite, în timp ce re­sursele proprii zac sub pământ. Inte­resele politice, incom­pe­tența și hoția merg mână în mână. Poporul devine din ce în ce mai sărac, iar țara pierde orice șansă de dez­voltare reală. Ro­mânia nu este o țară săracă. Este o țară bogată, prost administrată și trădată de cei care au condus-o. Hunedoara este dovada cla­ră”, a punctat de­putatul Tiberiu Claudiu Bârstan, președinte AUR Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura