Politica si administratie

Deputatul Anamaria Gavrilă: Conștiința de român trebuie să renască

Deputatul POT (Partidul Oamenilor Tineri) Anamaria Gavrilă (foto) îi în­deamnă pe votanți să cunoască liderii partidelor politice înainte să meargă la vot.

Alianțe
„Mergi la vot informat. Doar așa putem înlocui vechii politicieni.
Este greu să faci alianță cu cineva care nu are aceleași principii, valori. Ni se spune că noi, patrioții, să ne unim. Nu poți să te unești doar că vorbești de anumite lucruri. Asta ne împiedică pe noi în a face alianțe”, spune deputatul Anamaria Gavrilă. Conștiința de român trebuie să renască. Astfel putem în­locui vechii politicieni cu oameni curați, decenți, competenți”, a declarat par­lamentarul hunedorean.

De a schimba în ceva mai bun
„Este o luptă total nedreaptă, ca să fi pe buletinul de vot îți trebuie 200.000 de semnături. Este nedrept. Îndrăz­neș­te cu Partidul Oamenilor Tineri să can­didezi la alegerile locale, să se implice alături de noi. Noi, fiecare contribuim la schimbare. Ne supărăm în fiecare zi pentru că în România lucrurile nu merg în favoarea noastră. Dar viața este despre reușite, de a schimba ceea ce este în ceva mai bun și despre ce im­pact putem avea în jurul nostru”, spune Anamaria Gavrilă.
Deputatul POT susține că oamenii tre­buie să vadă cum este cu ade­vărat un lider de partid. „Sunt acești li­deri așa cum se comportă la te­le­vizor? Mulți promovează anumite lucruri, dar, în realitate, sunt cu totul altfel. Dacă nu te implici nu știi cu cine votezi cu adevărat”, a adăugat parlamentarul hunedorean. (A.N.)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura