Deputaţii îşi rotunjesc veniturile din afaceri

Deputaţii hunedoreni îşi rotunjesc veniturile din afaceri. Cei mai mulţi deţin firme ori părţi sociale la diverse societăţi comerciale.
Nu au renunţat la acţiuni
De fapt, doar Monica Iacob–Ridzi (PDL) şi Bogdan Ţîmpău (PNL) nu sunt acţionari sau asociaţi în diverse societăţi comerciale, în timp ce ceilalţi nu au renunţat la afacerile menite să le aducă venituri suplimentare în conturi, în unele cazuri, chiar din afaceri cu statul. De asemenea, deputatul Iosif Veniamin Blaga este membru doar în două organizaţii non-guvernamentale. Astfel, preşedintele PSD Hunedoara, deputatul Laurenţiu Nistor, are calitatea de acţionar în cinci societăţi comerciale. Mariana Câmpeanu (PNL) este acţionar la o societate comercială, însă are acţiuni şi la BRD. Şi deputatul Cristian Resmeriţă (PSD) este asociat într-o firmă.
Afaceri şi cu statul
Campion absolut este, însă, deputatul PDL Viorel Arion, care este asociat şi acţionar la nu mai puţin de şapte societăţi comerciale.
El este, de fapt, singurul care s-a abonat la afaceri cu statul. Din cele şapte societăţi la care este acţionar, trei au derulat, în ultimii 12 ani, 260 de contracte finanţate cu bani de la bugetul public. Prin firmele pe care le deţine, acesta a încheiat afaceri profitabile cu instituţii ale statului, inclusiv primării, unele dintre ele conduse chiar de colegi de partid de-ai acestuia. Mai mult, unele contracte au fost încheiate prin negociere directă sau pe perioadă nedeterminată. Acest lucru reiese chiar din declaraţia lui de interese, postată pe site-ul Camerei  Deputaţilor. De exemplu, SC Comser SRL Hunedoara, firmă la care Arion deţine 54 la sută din părţile sociale şi care vinde şi asigură întreţinerea calculatoarelor şi a componentelor IT, este prima în topul numărului de contracte încheiate, respectiv 176. De asemenea, SC Comsertim SA, firmă care are sediul social în Timişoara şi care asigură întreţinerea calculatoarelor şi a componentelor IT, a încheiat 74 de contracte finanţate cu bani de la bugetul public. Toate cele 74 de contracte au fost încheiate după ce Arion a devenit deputat. A treia societate prin care s-au derulat afaceri cu bani de la buget este SC Rom Consult SRL, care activează în domeniul publicitate media, iar în ultimii doi ani, a încheiat 15 contracte cu instituţii şi societăţi cu capital de stat. (C. Cosman)

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Si care e problema? Primaria Deva, chiar cand avea primar PNL (!?), a incheiat un contract cu Comser Hunedoara (Plati online impozite si taxe). Sunt curios cati deveni au folosit softul respectiv.

  • Domnul deputat Tamapau ce spui de fabrica de paine de la Turdas ,sau ai trecuto pe numele sotiei? Sau de sociatatea care a facut proiecte neeligibile ,pe cine ai trecuto ?

  • Toata lume da in Bogdan Tampau dar nimeni nu spune ca Tampau ajuta pe toti oameni care au probleme in Deva si asa mai departe pe cand alti nu stiu altceva sa faca decat sa fure cat mai mult iar alti (Bogdan Radu Tampau) nu stie cum sa ii mai ajute pe cetateni din DEVA.

  • spre deosebire de altii R. Tampau a facut mult bine pt deveni si nu a incercat sa-i prosteasca si sa-i minta

Recent Posts

REȚINUT LA SCURT TIMP DUPĂ SESIZAREA COMITERII UNUI FURT DIN MAGAZIN ȘI A UNEI DISTRUGERI – POLIȚIȘTII HUNEDORENI AU IDENTIFICAT RAPID PERSOANA BĂNUITĂ

Intervenția promptă și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au condus,…

20 de ore ago

Cum rămâne casa organizată când frigul lucrează pentru tine

Într-o locuință modernă, echilibrul dintre confort și funcționalitate se vede mai ales în spațiile în…

2 zile ago

Mobilier de exterior din lemn: avantaje, dezavantaje și întreținere

Visezi la o terasă în care să bei cafeaua dimineața sau la un colț de…

2 zile ago

PPC Energie lansează PPC MaxControl, oferta pentru prosumatori cu plata soldului la 30 de zile și protecție împotriva prețurilor negative

Cu PPC MaxControl clienții beneficiază de plata soldului generat din energia livrată în rețea în…

2 zile ago

BĂRBAT DIN HUNEDOARA, CERCETAT PENTRU DEȚINEREA ILEGALĂ A UNEI ARME NELETALE SUPUSE AUTORIZĂRII

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat, la data de 9…

2 zile ago

POLIȚIȘTII HUNEDORENI, ALĂTURI DE COMUNITATE PRINTR-UN GEST CARE POATE SALVA VIEȚI

Astăzi, la inițiativa Serviciului de Pregătire Profesională din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, tinerii…

2 zile ago