Discursul deputatului PNL Lucian Heiuş în Parlament, referitor la iniţiativele guvernului în domeniul fiscal: „Domnule ministru, sunteţi «defalcat» de la orice logică fiscală“

Domnule Ministru,
Ordonanţa Guvernului 23/2017 a creat panică în mediul de afaceri şi riscă, prin aplicarea ei, să blocheze economia României şi să împingă spre faliment câteva zeci de mii de societăţi comerciale, în special mici şi mijlocii. Prin această ordonanţă transferaţi practic incapacitatea guvernului de a administra a colectării TVA-ului în sarcina contribuabililor.
Felul „pompieristic“ în care se încearcă impunerea forţată a unei măsuri cu impact major asupra economiei şi a funcţionării mediului de afaceri este inadmisibil într-o ţară democratică, cu economie de piaţă în care cel puţin teoretic, Fiscul şi agenţii economici ar trebui să se afle într-o relaţie de parteneriat, nu de subordonare.
Declaraţi că va creşte conformarea voluntară la plată! Nimic mai fals, în condiţiile în care prin măsurile pe care urmează să le luaţi afectaţi lichidităţile firmelor, încălcaţi Constituţia, limitând dreptul la folosire a proprietăţii prin blocarea unor sume de bani în conturi speciale. Veţi spune că TVA aparţine statului! Vă aduc aminte că sumele de plată sunt certe şi exigibile la data depunerii decontului de TVA şi nu la data operaţiunilor taxabile.
Spuneţi că prin OUG 23/2017 veţi asigura un mediu concurenţial. Greşit! Prin acest act normative creaţi un dezavantaj pentru firmele româneşti în raport cu firmele din celelalte state membre ale Uniunii Europene, deoarece le blocaţi 20% din lichidităţi. Practic avantajaţi firmele străine cu care agenţii economici autohtoni intră în competiţie. Guvernul a ajuns să spună agenţilor economici privaţi ce să facă cu banii, urmează să le spună şi ce afaceri au voie să facă şi ce nu?
Aşa cum aţi făcut şi cu „impozitul pe gospodărie“, cu „impozitul pe cifra de afaceri“ sau cu „taxa de solidaritate“. Astăzi ne veţi spune că renunţaţi parţial la split TVA. Noi vă cerem să anulaţi în totalitate această aberaţie fiscală şi să nu încercaţi să păcăliţi agenţii economici din România.
Incapacitatea administrativă a statului nu trebuie transferată în sarcina contribuabililor. În această perioadă, în laboratoarele PSD se pregăteşte o nouă lovitură fiscală, „transferarea contribuţiilor de la angajator la angajat“, această măsură are o singură motivare, ascunderea minciunii din spatele „Legii salarizării“. Aţi promis bugetarilor creşteri salariale, pentru voturi, iar acum veţi creşte cuantumul contribuţiilor plătite de ei, reducându-le astfel salariile nete. Domnule Ministru, de la 1 ianuarie veţi reintroduce „Timbru de mediu“, de data aceasta pentru toţi deţinătorii de maşini din România. Doriţi reducerea impozitului pe venit la 10%, dar ce veţi face cu bugetele Primăriilor care vor scădea cu cca. 30%, condamnând întreaga ţară la un blocaj investiţional?
Spuneţi-ne, când va înceta PSD-ul „jonglările cu taxele şi impozitele“ şi va recunoaşte greşelile făcute în aceste 10 luni de guvernare?
Domnule Ministru, prin promovarea OG 23/ 2017 privind plata defalcată a TVA-ului şi prin toate celelalte iniţiative legislative fiscale adoptate de guvern demonstraţi că sunteţi „defalcat“ de la realitatea economiei româneşti, sunteţi „defalcat“ de la situaţia administrativă a fiscului, sunteţi „defalcat“ de la nevoile firmelor. Sunteţi „defalcat“ de la orice logică fiscală.
Lucian Heiuş, deputat PNL de Hunedoara

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

A cucerit Everestul!

Alpinistul Adrian Ahriţculesei, din Petroşani, a cucerit vârful Everest (8.848 m), potrivit unui anunţ făcut…

7 ore ago

Cum să alegi ochelarii de soare vara aceasta

Fie că vorbim de ochelari de soare pentru bărbați sau femei, aceștia sunt mai mult…

7 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zonă a încercat să cum­pere niște voturi de…

o zi ago

ADR Vest: Urgența din Deva, exemplu de bune practici la nivelul Regiunii Vest

Șeful județului a vizitat, ieri, noua Uni­tate de Primiri Urgențe a Spitalului Jude­țean de Urgență…

o zi ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că echipa pe care o conduce a reușit o…

o zi ago

Bulina neagră

Silviu R., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată, după ce a…

o zi ago