EvenimentFlash

Deocamdată, nici un radar fix în judeţ

Cristina Ghenea

Reactivarea radarelor fixe este un subiect care ocoleşte deocamdată judeţul Hunedoara. Asta, deoarece potrivit comisarului şef Dan Micu (foto), şeful Poliţiei Rutiere Hunedoara, pe raza judeţului nostru nu există nici un astfel de radar.

Camere de monitorizare pentru rovignetă

Toţi şoferii ştiu că, în curând, cele 120 de radare fixe din întreaga ţară vor fi repuse în funcţiune. Mai mult, se doreşte ca numărul acestora să fie suplimentat cu peste 100 de astfel de aparate. În judeţul nostru însă, niciodată nu a funcţionat un radar fix. „În prezent, nu există nici un astfel de radar în judeţ şi nici nu a existat. Avem în vedere un proiect pentru montarea unor radare fixe pe teritoriul judeţului, dar deocamdată nu e nimic concret. Şoferii confundă camerele de monitorizare cu radarele fixe”, a declarat comisarul şef Dan Micu. Acesta a făcut referire la dispozitivele din zona localităţilor Simeria Veche şi Aurel Vlaicu, acele camere de monitorizare a traficului rutier. Cu ajutorul acestora, cei de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale verifică dacă şoferii şi-au achiziţionat, sau nu, rovignetă.
Însă, pentru depistarea vitezomanilor hunedoreni, poliţiştii rutieri din judeţ folosesc 16 radare mobile.

Unde ar trebui amplasate

Amplasarea radarelor fixe trebuie să acopere, în primul rând, aşa numitele „puncte negre” ale şoselelor, adică locurile în care se produc cele mai multe accidente grave. Din cele 220 de astfel de puncte din ţară, opt sunt pe raza judeţului nostru, toate pe DN 7. Potrivit reprezentanţilor IPJ Hunedoara, în cinci dintre aceste opt puncte, cauza principală a accidentelor este viteza. Astfel că, dacă vor fi montate radarele fixe, „punctele negre” sunt primele locaţii vizate. Pe lângă ele, ar mai putea fi amplasate şi altele, în funcţie de bugetul alocat proiectului.

Mai puţine accidente grave

De la începutul acestui an şi până în prezent, numărul accidentelor rutiere grave produse în judeţul Hunedoara se ridică la 94. Asta înseamnă cu 20 de accidente mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Şi numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa în accidente rutiere a scăzut de la 27 la 20 în perioada respectivă. Într-un top naţional, cu judeţele în care riscul rutier a scăzut în comparaţie cu anul trecut, Hunedoara se situează pe locul 4.

3 comentarii la „Deocamdată, nici un radar fix în judeţ

  • voi observati ce moaca are politaiul asta, parca e pus pe facut rele,va spun eu ca asta nu e in slujba noastra ,poate a lui

  • Din păcate nu sunt radare fixe.locuiesc in Cristur la strada principala și trec camioane cu 90 la oră,mașini cu 185 la oră sau mai mult și motociclete cu 230 la oră sau mai mult.
    Nu poți trece nici măcar pe trecerea de pietoni că ești luat pe sus sau înjurat.
    Nu este normal așa ceva.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura