Politica si administratie

Densuş: urmează licitaţiile pentru două noi investiţii

Magdalena Şerban

Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) este pilonul de susţinere a multor investiţii la nivel de judeţ, mai toate administraţiile publice accesând axele guvernamentale pentru diverse proiecte ce erau greu de realizat din bugetul local. Cu toate că a semnat contractele de finanţare la finele anului 2017, primarul comunei Densuş, Adrian Vîrtopean (foto), deja a reuşit să finalizeze primul program de modernizare.
„Primul proiect investiţional a avut ca obiectiv canalizarea apelor menajere şi epurarea acestora pentru localităţile Densuş, Hăţăgel, Peşteana şi Peşteniţa (etapa a doua), cu o valoare estimată la 480.144,85 lei. Am reuşit să-l finalizăm, am făcut recepţia lucrărilor, ne-am onorat şi plăţile, aşa că acum se află pe lista planurilor îndeplinite. Cel de-al doilea, ce prevede executarea unor lucrări de reabilitare a reţelei de iluminat public (567.255,15 lei), urmează să fie publicat în sistemul electronic de licitaţii publice. Va trebui să respectăm toţi paşii ce ni se impun, inclusiv termenele legale, apoi să sperăm că totul va decurge normal şi nu vom întâmpina greutăţi şi întârzieri din pricina vreunei contestaţii nefondate. În cadrul investiţiei vom înlocui toate lămpile de pe domeniul public cu unele economice, pe bază de LED. Asta va genera, automat, şi un consum redus, scăzând facturile la energia electrică. Al treilea program e cel de modernizare drumuri de interes local şi poduri (3.992.983,00 lei). Pe lângă asfaltare, mai sunt prevăzute rigole de scurgere şi trei poduri (câte unul în satele Peşteniţa, Poieni şi Ştei). La fel, urmează să fie scos la licitaţie”, a afirmat primarul din Densuş, Adrian Vîrtopean. Acesta se află în plină desfăşurare şi cu documentaţiile proiectelor europene accesate prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), care îşi vor urma paşii până la implementare.

3 comentarii la „Densuş: urmează licitaţiile pentru două noi investiţii

  • La Densus ar trebui sa mearga primarelu Oancea,sa invete cum se face administratie.Daca la Oancea administratie inseamna…gunoi prin oras,sa nu vina la audiente,sa fie haos prin parcul Cetatii(se fumeaza la locul de joaca,caini,biciclisti,murdarie),sa puna cateva ghivece pe centru din care sa si furat deoarece a dat cativa politisti locali afara….si sunt destule care nu sunt cum ar trebuii(mai ales in primarie)

  • Buna.Acum 06.06.2018 ora 23.50,a trecut prin parcarea de pe str Maresal Averescu(in spate la posta veche) doar pe o banda de sens,deci domnule primar asa ceva nu se poate!!!In conferinta de presa de ieri ziceai ca Devenii fac murdarie,Eu zic ca tu faci doar pe jumate curat si si jumatatea aceia lasa de dorit.Rusine Oancea,rusine!

  • Ma refeream mai sus,la masina care matura strada,de la SPIGM,una mica alba cu doua perii rotative in fata si care aduna praful doar de pe un sens al strazii,(maine ies eu cu matura si fac cealalta parte)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura