Comunitate

Densuș: Nu vă jucați cu focul!

Magdalena Șerban

Doar în ultimele zile, incendiile de vegetație au produs pagube pe sute de hectare la nivel național, așa că primarii încearcă sub diferite forme să transmită un apel de conștientizare către populație. La Densuș, nu au fost probleme în acest an, dar mai e mul până se încheie. Totodată, a început și campania locală de ecologizare.

Există reguli
Conform legislației, arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este permisă nu­mai în cazuri excepţionale (carantină fito­sa­nitară sau pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici), cu obligaţia de a solicita şi obţine, de la autorităţile competente documente precum accept de la Agenţia pentru Protecţia Mediului și permis de lucru cu focul de la primărie (se face după ce proprietarul terenului a primit acceptul de la APM). Totodată, fermierii care dau foc la vegetație pe câmp riscă să rămână fără subvenții de la APIA. ”Reamintim cetă­țenilor că legislaţia în domeniul protecţiei me­diului interzice arderea miriştilor, a stu­fului, a tufărişurilor sau a vegetaţiei ierboase de către persoane fizice sau juridice, fără acceptul autorităţilor competente şi fără informarea, în prealabil, a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă. În caz de neconformare, vor fi aplicate sancţiuni cons­tând în amendă de la 3.000 până la 6.000 lei pentru persoane fizice şi între 25.000 şi 50.000 lei pentru persoane juri­dice. În anii trecuți și noi am întâmpinat pro­bleme cu cetățenii care nu prea au ascultat de ce spune legea, provocând arderi necon­trolate, însă sperăm ca lucrurile să nu se repete. Deasta vrem ca toată lumea să știe la ce sancțiuni se expune dacă face fiecare după cum îl taie gândul. Deocamdată, nu am primit solicitări pentru emiterea permisului de lucru cu focul, însă suntem convinși că unii au dat foc chiar și fără”, a arătat primarul din Densuș, Adrian Vîrtopean (foto).

Curățenia de primăvară, în desfășurare
Legat de acțiunile de ecologizare de pe domeniul public, care debutează la fiecare început de primăvară, alesul a spus că s-au par­curs deja unele zone, urmând să fie reali­zate în toate satele aparținătoare. ,, Pe teren sunt beneficiarii ajutorului social (Legea 416) care curăță șanțuri, albii de râu și perimetrele în care iarba verde este sufocată de diverse ambalaje. Iar apropos de gunoi, la noi în comună se ridică de două ori pe săptămână, adică lunea deșeurile menajere și sâmbăta pet-urile. Colectarea este selectivă. Oamenii își mai fac ordine în fața gospodăriilor, cură­țând arealul și îndepărtând mizeriile,chiar și sub formă de resturi vegetale. Nu toți, dar în mare parte. Doar tragem la aceeași căruță, cum se spune. Interesul este același. Nimeni nu își dorește o comună murdară și umbrită de gunoaie. Le mulțumim pentru spiritul civic și mizăm pe cât mai mulți. Doamne ajută”, a încheiat edilul.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura