Sport

Denisa Fodor, în căutarea performanţei mondiale

11-lupte-13-septembrie-pagina-11Luptătoarea Denisa Fodor (foto), legitimată la CNS Cetate Deva, va lua startul mâine la Campionatul Mondial de Lupte pentru cadeţi, ce se desfăşoară la Tbilisi. Sportiva antrenată de Suraj Moravan vrea o performanţă deosebită, vizând podiumul mondial.
Azi la cântar, mâine în competiţie
Plecată de marţi, cu delegaţia României, la această competiţie, Denisa Fodor va avea azi examenul medical şi cântarul oficial, între orele 15.00-16.00 (ora României). Competiţia propriu zisă va debuta mâine, între orele 9.00 -13.00 urmând să aibă loc runda de calificare şi apoi recalificările. Finalele se vor disputa tot mâine, între orele 17.00 şi 19.00. Denisa Fodor va participa la categoria 49 de kilograme, la care sunt înscrise 22 de sportive.
„Am încredere în ea, e un copil care munceşte mult!”
După locul şapte la europenele de la Stockholm, din luna iulie, antrenorul Denisei Fodor de la CNS Cetate Deva, Suraj Moravan, speră ca eleva sa să obţină o performanţă importantă. „Având în vedere performanţele ei de până acum, titluri naţionale, titlul de vicecampioană balcanică sau locul trei la campionatele mondiale de lupte pe plajă, obiectivul ei pentru această competiţie e clasarea pe podium. Eu am încredere în ea, e un copil care munceşte extem de mult şi e foarte devotată. Vorbim foarte mult la telefon, e puţin obosită după ce a slăbit nouă kilograme, dar am încredere că va reuşi să facă un concurs bun. Misiunea e mult mai dificilă ca la Europene, având în vedere că vor fi prezente sportive din Japonia, Uzbekistan, SUA sau Mongolia”, a spus Suraj Moravan. (O. Mănăstire)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura