ActualitateFlash

Decizia privind DJ 685 va fi luată în Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Prefectul spune că drumul spre Barajul Gura Apei va fi închis!

Sorina Popa

După ce am sesizat că DJ 685 este aproape impracticabil şi, mai grav, există riscul ca turiştii să fie striviţi de bolovanii care cad de pe versanţi, lucrurile s-au mişcat. Însă, nu până la capăt.

Prefectul de Hunedoara, Fabius Kiszely, a declarat, ieri, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, că grupul de experţi trimis la faţa locului a tras concluziile. „Ce am aflat de la experţii care au fost pe teren este că acest drum trebuie închis, din cauza pericolului căderii de bolovani. Eu cred că drumul va trebui închis pe tronsonul de la Brădăţel, la Poiana Pelegii. Însă, decizia finală o vom lua peste câteva zile în Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă”, a declarat prefectul judeţului.
Prefectul mai susţine că, dacă se va produce un accident, adică bolovanii care cad pe drum vor răni vreun turist, vinovat va fi administratorul drumului, Consiliul Judeţean Hunedoara. Bun, deci am stabilit cine va fi vinovatul. Dar problema este ca drumul să fie închis urgent, până nu se produce vreo nenorocire. Iar apoi, să se treacă la repararea lui cât mai rapidă, găsindu-se şi soluţia tehnică pentru împiedicarea căderilor de bolovani de pe versanţi, în aşa fel încât drumul să devină funcţional şi să nu mai prezinte pericol pentru cei care circulă pe el.
Reamintim că pe Drumul Judeţean 685 care duce la barajul de la Gura Apei au căzut tone de bolovani, blocând pe multe porţiuni şoseaua, dar există riscul ca bolovanii să cadă peste turişti în orice moment. În luna martie s-a produs acolo o alunecare de teren iar bolovani, au ajuns pe mijlocul drumului. Din păcate, şi acum sunt tot acolo, cu toate că autorităţile au declarat că s-a degajat şoseaua.

2 comentarii la „Decizia privind DJ 685 va fi luată în Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Prefectul spune că drumul spre Barajul Gura Apei va fi închis!

  • Rugam Consiliul Judetean Hunedoara PSD sa nu mai amane de la an la an asfaltarea drumului judetean din Parang , drumul judetean Valea de Pesti , …. valea jiului a votat tot timpul de 28 ani cu PSD

  • Prefectura incurajeaza turismul : Inchide drumul ! Chiar sunteti tampiti ?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura