ComunitateFlash

Debut în forţă la teatrul devean

Magdalena Şerban

Noua stagiune a Teatrului de Artă din Deva va debuta astăzi, începând cu ora 19, cu un spectacol de marcă, prezentat de Teatrul Nottara din Bucureşti. “Vacanţă în Guadelupe”, în regia Dianei Lupescu, este o comedie bulevardieră, pe cât de bine scrisă, pe atât de bine jucată.
O piesă de excepţie
Parteneri politici care îşi fură soţiile, portofolii ministeriale tocmite ca la piaţă, şpagă şi corupţie la nivel înalt. Vă sună cunoscut? Nu, nu este vorba de un reportaj despre politica din România, ci de spectacolul care va însuma o satiră despre situaţia politică a Franţei. Piesa are ca laitmotiv acel acid haz de necaz, despre lucrurile care se întâlnesc la fiecare pas şi pe care mass-media le oglindeşte în toată splendoarea lor. La o aşa demonstraţie, nici distribuţia nu putea fi mai prejos. Aşa cum publicul s-a obişnuit deja, pe scenă vor urca nume mari, precum: Mircea Diaconu, Constantin Cotimanis, Dani Popescu, Crenguţa Hariton, Corina Dragomir şi Adrian Văncică. Biletele se găsesc la Agenţia Teatrală, iar preţul unui bilet este de 34 de lei.
Un program bogat şi variat
„Aşa cum am promis încă de la început, ţinem foarte mult la reprezentaţiile de calitate. În octombrie, vom avea o programă consistentă, care sperăm să fie pe placul publicului pe care îl aşteptăm, cu mare drag, să ne fie alături în noua stagiune”, a declarat Nelu Ardelean, directorul teatrului devean.
Şi într-adevăr, octombrie va fi o lună de excepţie în calendarul teatrului. În 6 octombrie, începând cu ora 12, va avea loc premiera spectacolului pentru copii “Scufiţa Roşie” (adaptare după fraţii Grimm), o producţie a Teatrului de Artă din Deva, în 7 octombrie, ora 19, urmează “Cyrano de Bergerac, poate…”, o producţie a Teatrului 74 Târgu-Mureş, în 9 octombrie, ora 20, va avea loc o transmisiune directă, în format 3D, a deschiderii oficiale a Teatrului Balşoi din Moscova, cu spectacolul de balet “Esmeralda”, ziua de 11 octombrie va găzdui un vernisaj de pictură şi artă contemporană, semnat Nicoleta Onofrei şi tot în acea zi, de la ora 19, Tudor Gheorghe va încălzi inimile devenilor printr-un concert extraordinar. Urmează în 12 octombrie, ora 19, o altă premieră – “Zâna trotuarelor”, o comedie marca Teatrul de Artă din Deva, iar în 13 octombrie, ora 12, cei mici se vor putea bucura de un spectacol interactiv de clovni, “Burtiplici şi Tontonici”, tot o producţie a teatrului devean, pe cale să devină un adevărat brand. Premiera spectacolului dedicat celor mici  “Scufiţa Roşie” se va relua în 20 octombrie, începând cu ora 12, iar în 22 octombrie, sala va vibra la un concert de vioară şi pian, semnat Alexandru Tomescu. “Ultima îmbucătură din dragoste”, o producţie a Companiei de Dans “Microbis” din Sibiu, va face deliciul publicului în 23 octombrie, ora 19, iar finalul de lună, respectiv ziua de 27 octombrie, va însemna reluarea spectacolului pentru copii “Burtiplici şi Tontonici”.

6 comentarii la „Debut în forţă la teatrul devean

  • „Nu, nu este vorba de un reportaj despre politica din România..”Dar cum se explica totusi onarea acordata,senatorului director al teatrului Nottara, care joaca in distributia sotiei-regizor(pe un post contestat de ANI),intr-un centru de cultura-fief al PNL ???
    Daca nu erau cele doua personaje, zau ca nu as fi indraznit sa comentez ceva la adresa recunoscutei institutii de cultura !!
    Si teatrul din Deva, macar pentru orgoliul personal , putea deschide stagiunea cu un spectacol propriu.
    Dar am uitat, ca este in subordinea Consiliului judetean si nu poate sa-si permita acest lux. Politica, bat-o vina !!!
    S-auzim numai de bine !

  • Tavi la ce vrei sa te astepti cand director la teatru este un incult ca Ardeleanu numai faptului ca a vandut la Molot vila europa si acum zice ca ii mare om de cultura.(pusca si cureaua lata ca aia ii place de ziua lui de inebuneste cu galagia toti vecinide zici ca el mafalda

  • …al dracului de culţi sunte-ţi amândoi(Doru pu.işi Octav primul handicapat)!!!…merge-ţi măcar să vede-ţi spectacolul,handicapaţilor!!!…am impresia că voi nu aţi făcut nimic la viaţa voastră şi acum vă chinuie talentul la comentarii,proştilor!!!…câte piese de teatru aţi văzut într-o sală de teatru, nu la TV???…boilor!!!

  • @ Deveanul
    Da tu esti istet de crapi si ai vazut multe piese la Deva, ca te-a facut cineva „destept” !!

  • tovarasul deveanul
    piese de teatru am vazut in viata mea de nu poti duce tu, dar ce sa astept de la uni cultivati la broscaria de la Bretea Muresana. ia pe ardeleanu si arucati-va naibi in balta ca aveti scoala in voi cat Bula.
    Amin

  • LA TUDOR GHEORGHE BILETELE NU SE DAU DECAT LA CUNOSTINTE, MEMBRI DE PARTID, ETC.
    CE POPOR DE DOI LEI, PANA SI LA UN SPECTACOL DE MUZICA LUCRURILE SE DESFASOARA ILEGAL, IMORAL, PE CUMETRII !!!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura