Categories: Eveniment

Dealer de cocaină din Petroșani, arestat

 

    Nicolae Andrei Lăcătuș (foto), din Petroșani, a fost arestat preventiv, fiind acuzat de trafic de droguri de risc. Bărbatul a  fost ridicat de la domiciliu în urma perchezițiilor de joi, 19 aprilie, efectuate de polițiștii de la Combaterea Criminalității Organizate și procurorii DIICOT Hunedoara.

Tribunalul Hunedoara a dispus arestarea preventivă a lui Nicolae Andrei Lăcătuș pe o perioadă de 30 de zile. Decizia instanței nu este definitivă, putând fi contestată în termen de 48 de ore d ela pronunțare.

          Reamintim cititorilor că joi, 19 aprilie, poliţiştii de la Combaterea Criminalităţii Organizate şi procurorii DIICOT Hunedoara au descins la locuinţele unor indivizi din Petroșani, bănuiţi că au vândut cocaină şi canabis consumatorilor de droguri. În total, oamenii legii au efectuat trei percheziţii domiciliare. „Din cercetări, a rezultat faptul că unul dintre bărbaţii vizaţi de anchetă ar fi vândut, pe raza municipiilor Petroşani şi Vulcan, droguri de risc şi mare risc (canabis şi cocaină), atât personal, cât şi prin intermediul altor persoane. La sediul DIICOT – BT Hunedoara au fost duse pentru audieri 18 persoane”, a informat IPJ Hunedoara. Cercetările sunt efectuate într-un dosar penal de trafic de droguri de risc şi trafic de droguri de mare risc. Conform site-ului observatorulnaţional.ro, pe lângă Nicolae Andrei Lăcătuş, alți trei bărbați au calitatea de suspecți în acest dosar, respectiv Marius Alin Goman, Bobi Muntean şi Ioan Muntean. (Natalia Bumbac)

Foto: Observatorul Naţional

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Cum a devenit România un hub tehnologic în curs de dezvoltare în Europa?

România este uneori numită “the rising techhub of Europe” - anume hubul tehnologic în creștere…

2 zile ago

Nepăsare sau gafă? Liberalii hunedoreni, fără omagiu pentru Eroii României

Ziua Eroilor este un moment de profundă reverență și recunoștință, când comunitățile din întreaga țară…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că se pregătește de­bar­carea unui șefuleț din zonă, care se pare că…

3 zile ago

Bulina albă

Abiatar Bubău, elev în clasa a II-a, prof. Lazăr Cezarina La Liceul de Arte Pentru…

3 zile ago

Bulina neagră

Ioan R., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de…

3 zile ago

„Un Lord a venit la primărie”. Lucian Rus: Am candidat pentru Deva și pentru deveni. Ei sunt câștigătorii acestor alegeri

Lucian Rus este revelația acestor alegeri locale din județul nostru. Puțini au crezut în proiectul…

3 zile ago