Actualitate

De la munte, la spital

Carmen Cosman

Au vrut să se distreze la munte, dar au ajuns în cele din urmă la spital. Zeci de turişti care au petrecut sărbătorile de iarnă în Straja au cerut ajutorul salvamontiştilor.

Salvamontiştii din staţiunea Straja au lucrat din plin în aceste zile, după ce peste 40 de turişti s-au accidentat pe pârtii, iar o parte a ajuns la spital. “S-a lucrat încontinuu. Foarte mulţi tineri ne-au solicitat. Au fost lovituri, luxaţii şi suspiciuni de fracturi, pe toţi cei accidentaţi, trimiţându-i la spitalele din Valea Jiului”, a declarat George Resiga, şeful echipei Salvamont din Straja. Salvamontiştii spun că majoritatea accidentelor s-au produs din vina turiştilor, care au urcat fără echipamente corespunzătoare, ori nu au ţinut cont de regulile de conduită specifice muntelui. Şi unul dintre salvatorii montani a ajuns la spital, după ce a fost spulberat de un tânăr venit la săniuş. “Avem un salvamontist care a fost diagnosticat cu ruptură de muşchi. De vină a fost un tânăr care se dădea cu sania, acolo unde nu ar fi avut voie decât cu schiurile. A venit în viteză şi l-a rănit foarte grav pe colegul nostru la gambă. Acum, va fi mai mult timp indisponibil”, a mai precizat George Resiga.
Staţiunile montane din Valea Jiului au fost punctul principal de atracţie pentru mii de turişti care şi-au petrecut aici mini-vacanţa de iarnă, ori au urcat măcar pentru o zi la munte, unde teleschiurile au funcţionat non-stop.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura