Fara bascalie

DDD reloaded…

Dacă în urmă cu câteva zile îl apăram (cumva…) pe Dan Diaconescu, spunând că acţiuni în forţă împotriva unui jurnalist pot să pară şi acţiuni împotriva libertăţii de expresie garantată de Constituţie (dar considerată subversivă de CSAT…), asta nu înseamnă că ceea ce face OTV este util şi dezirabil. Bun, pentru asta nu trebuie să te bage nimeni la puşcărie, dar cred eu că semnalarea nocivităţii unui asemenea post nu trebuie în nici un caz confundată cu pledoarii împotriva libertăţii presei.
Ceea ce ni s-a prezentat drept concert dat în cinstea eliberării lui Dan Diaconescu a fost rudă bună cu pupatul lui Bercea Mondialu de către Traian Băsescu. Ştafeta lui Teo Trandafir, care odinioară a girat (de la înălţimea unei poziţii agreate inclusiv de intelectuali) maneliştii, a fost preluată cu succes de Dan Diaconescu. Aşa-zisul concert a constat (m-am uitat câteva minute, apoi m-am uitat din nou, la interval de vreo jumătate de oră, şi tot aşa…) din manele şi dansuri de provenienţă incertă, la care luau parte artişti culeşi probabil de prin cartierele Bucureştiului, spectatorii fiind cei care trimit mesaje agramate de compasiune pentru Elodia, Magda Ciumac sau, la rigoare, Dan Diaconescu himself! Bucuroşi că idolul li s-a întors acasă, oamenii cântau şi jucau.
Peisajul poate să pară, privit dintr-un anumit unghi, lamentabil. Nu cred că oamenii ăia ar ieşi în stradă pentru libertatea presei, ci mai degrabă pentru a-şi apăra felul lor de a înţelege divertismentul. Acei oameni formează publicul ideal pentru manipulare, ei sunt cei care votează întotdeauna promisiuni populiste şi idei gata rumegate, ei sunt (din păcate) şi primele victime, cele care nu-şi pot explica mulţumitor cum de omul pe care l-au votat poate să devină în scurt timp principalul lor inamic. Nu înţeleg şi tocmai de aceea, continuă să-l susţină.
În acelaşi timp, ei sunt şi publicul captiv al subproducţiilor, cel la care se face trimitere când se vorbeşte despre mentalităţi. Cei pe care Dan Diaconescu i-ar dori captivi în aşa-numita „televiziune a poporului”. Cei care ar fi în stare să-l voteze peste trei ani.
Din păcate, mulţi oameni politici ar dori un electorat tâmpiţel, uşor de manipulat, care să nu pună probleme. Desigur, ideal ar fi să te ştii ales de oameni inteligenţi, care ştiu pe cine şi de ce pun ştampila. Doar că ăştia te vor partener, nu dictator. Aşa că tot mai buni cei săraci cu duhul.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura