Sport

Daria, medaliatã în Superliga României

Ciprian Marinuţ

Şahista Daria Vişănescu, care are dublă legitimare la Clubul de şah Deva şi CS Medicina Timişoara, a fost una dintre cele mai eficiente jucătoare ale echipei bănăţene şi a contribuit serios la câştigarea medaliei de argint în Superliga României, desfăşurată la Mamaia.

Procentaj de peste 70 la sută
„Micuţa Kasparova” (17 ani) din Petrila a obţinut 6,5 puncte din nouă posibile, având un procentaj de 72,2 la sută, deşi a fost una dintre puţinele jucătoare junioare participante la competiţie. Doar una dintre coechipierele Dariei de la CS Medicina Timişoara a obţinut un punctaj mai bun, maestra internaţională – Angela Dragomirescu, cu 7,5 puncte, în vreme ce Mihaela Sandu a avut tot 6,5 puncte, iar Ekaterina Atalik (maestră internaţională, cu Elo – 2431) a scos doar şase puncte. Daria a obţinut şase victorii, o remiză şi a suferit două înfrângeri. Şahista clubului devean a câştigat duelurile cu adversare de la echipele Apa Nova Bucureşti, Universitatea Arad, CS Sînandrei, CSS Tg. Mureş, Clubul de şah Bucureşti şi CSM Bucureşti: Daria a scos o remiză cu reprezentanta clubului Poli Iaşi şi a pierdut cu rivalele de la Luxten Timişoara (multipla campioană naţională Mihaela Foişor n.r.) şi CSM Lugoj.

Medalie de argint cu echipa
Fiecare dintre cele 10 echipe participante la competiţie a fost formată din câte patru jucătoare, iar formaţiile au jucat în sistem campionat fiecare cu fiecare. Rezultatele obţinute de CS Medicina Timişoara în cele nouă runde ale Superligii feminine de şah, ediţia 2013, au fost următoarele: runda 1: 4-0 cu Apa Nova Bucureşti; runda 2: 4-0 cu Universitatea Arad; runda 3: 0,5-3,5 cu Luxten Timişoara; runda 4: 3-1 cu CS Sînandrei; runda 5: 1,5 – 2,5 cu CSM Lugoj; runda 6: 4-0 cu CSS Tg. Mureş; runda 7: 4-0 cu Clubul Central de şah Bucureşti; runda 8: 3,5-1,5 cu CSM Bucureşti; runda 9: 2-2 cu Poli Iaşi. În urma acestor rezultate, pe podiumul Campionatelor Naţionale de şah pe Echipe – Superliga care s-au desfăşurat în  perioada 31 august – 8 septembrie 2013, la Mamaia, s-au situat echipele: 1. Poli Iaşi – 28,5 puncte; 2 CS Medicina Timişoara – 26,5 puncte; 3. CS AEX Luxten Timişoara – 25,5 puncte.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura