Daria luptă cu… vârsta la Mondiale

04 x 1 Daria Visanescu

Ciprian Marinuţ

 Maestra FIDE Daria Vişănescu (foto), legitimată la Clubul de Şah Deva, e pe plus după primele şapte runde ale Campionatului Mondial din Turcia, deşi ea are doar 13 ani şi joacă la categoria 14 ani, împotriva unor adversare mai mari.

„Un an contează enorm”
Multiplă medaliată la campionatele europene şi mondiale, la categoriile 10 şi 12 ani, „Micuţa Kasparova” din Petrila face dovada talentului său deosebit şi la categoria 14 ani a Campionatului Mondial, ce are loc în aceste zile, în Turcia. Şahista a obţinut trei victorii şi două remize în primele şapte runde ale competiţiei, iar cu patru puncte din şapte posibile se află pe un onorant loc 29. „Rezultatele Dariei sunt valoroase, întrucât joacă împotriva unor adversare mai mari ca vârstă şi, deci, mai experimentate, iar la acest nivel, un an în plus de pregătire contează enorm. Daria a fost învinsă şi depăşită în clasament doar de jucătoare cu coeficient Elo mai mare decât al ei, şahiste care în campionatul naţional al României ar candida la titlul de campioaneşi la senioare. Chiar şi strict din punctul de vedere al rezultatelor Daria e pe plus, iar experienţa participării la aceste mondiale va fi cu siguranţă, un mare câştig”, a spus Corneliu Hotăran, preşedintele Clubului de Şah Deva.
Daria ocupa, înaintea ultimelor două runde ale Mondialelor, locul patru în topul performanţelor delegaţiei României, fiind devansată de Adrian Radu Doroş (locul 5 la băieţi 14 ani), Ioan Chirilă (locul 10 la băieţi 18 ani) şi Mihaela Foişor (locul 21 la fete 16 ani).

Rezultatele Dariei Vişănescu (coeficient Elo 1920)
R1: 1-0 cu Roaa Al Kasser (Siria)
R2: 0-1 cu Elena Verbova (Uzbeckistan, Elo 2002)
R3: 1-0 cu Danielle Ho En Huei (Singapore, Elo 1774)
R4: remiză cu Ali Roy (Scoţia)
R5: 1-0 cu Katerina Beshukova (Rusia)
R6: 0-1 cu Hanna-Marie Klek (Germania, Elo 2081)
R7: remiză cu Ksenija Tomin (Serbia, Elo 1877)
R8: aseară a jucat cu Kardelen Cemhan (Turcia, 1767).

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.