Dănuţ Bulai, debut cu dreptul cu noua maşină, Citroen DS3R3MAX

11 mai 2021 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Raliul Harghitei trebuia să fie a patra etapă a Campionatului Naţional de Ra­liuri, dar amânarea Raliului Bucovinei din motive organizatorice l-a propulsat o poziţie în calendar. În acest an, com­pe­tiţia automobilistică din Harghita s-a des­făşurat pe asfalt, pe o distanţă de 340 de kilometri, dintre care 12 probe speciale au însumat 112,6 de kilometri.

Marişca, câştigător din nou
Echipajul hunedorean alcătuit din Dănuţ (foto) şi Lucian Budai a debutat în sezonul actual chiar la Harghita Rally 2021 cu noul automobil de concurs, Ci­troen DS3 R3MAX. Debutul hunedorenilor a fost unul bun, astfel că la finalul întrecerilor din această etapă echipajul s-a situat pe locul doi în clasamentul CNRB – 2 Roţi Motrice faţă şi la cel din clasa RC4 iar în cla­samentul final provizoriu este pe locul 14 şi pe locul 11 în clasamentul provizoriu la General CNRB (clasele 1-10).
Ediţia din acest an a Raliului Harghitei a fost câştigată de dublul campion naţional absolut Bogdan Marişca în echipă cu Ser­giu Itu. Marişca a preluat conducerea raliului încă de pe prima probă specială, fiind urmat de Adrian Teslovan şi Bogdan Cuzma, acesta din urmă fost campion na­ţional absolut de Viteză în Coastă, fiind în premieră în această postură la raliuri. De altfel, în urmă cu 20 de ani, Bogdan Marişca obţinea în Harghita primul său succes din carieră, avându-l copilot pe Sebastian Itu, tatăl copilotului cu care s-a impus în weekend. Următoarea etapă a Campionatului Naţional de Raliuri se va desfăşura pe 28-29 mai la Cluj-Napoca, fiind, de asemenea, o etapă de asfalt.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Balşa: domeniul agricol, de mare interes

Magdalena Şerban Recensământul General Agricol, acţiune de mare anvergură pornită recent, va asi­gura informaţii complexe şi date statistice esenţiale pentru...

Sanatoriul din Brad, tot în prima linie

Magdalena Şerban După o perioadă în care Sanatoriul de Pneumo­ftiziologie Brad a funcţionat la capa­citate maximă în ce priveşte locurile...

Tichetele pentru cumpărarea de centrale termice de apartament, cea mai mare păcăleală a primarului Oancea pentru devenii cu venituri reduse

Prin anunţarea intenţiei de a sprijini fa­miliile cu venituri mici să îşi cumpere o cen­trală individuală de apartament, Florin Oancea...

Închide