FlashPolitica si administratie

Dacian Ciodaru este noul lider al TSD Hunedoara

5 Dacian Ciodaru  0500  Sorina Popa

Noul preşedinte al tinerilor social-democraţi din judeţ este Dacian Ciodaru (foto). Deputatul Natalia Intotero a predat, astfel, ieri ştafeta, la şefia TSD Hunedoara.

Delegaţii prezenţi la alegerile de ieri, de la Petroşani, în număr de 460, l-au votat aproape toţi pe Ciodaru la preşedinţia TSD Hunedoara, el fiind singurul candidat pentru această funcţie. Pe lângă preşedinte, conducerea TSD Hunedoara este formată din secretar general şi 15 vicepreşedinţi.
„Au fost prezenţi, pe lângă delegaţii din judeţ şi colegi din ţară, deputaţi, preşedinţi de organizaţii. Din judeţ, au participat foarte mulţi primari, directori de deconcentrate. A fost aleasă o echipă puternică, cu experienţă. Sunt toţi nişte tineri foarte ambiţioşi şi sper, sincer, să depăşească rezultatele obţinute de echipa pe care am condus-o eu ca preşedinte al TSD Hunedoara”, a declarat deputatul Natalia Intotero. Biroul executiv al TSD Hunedoara este format din 23 de membri. Dacian Ciodaru, noul lider al tinerilor social-democraţi, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că speră ca în acest mandat să-i ţină pe tineri uniţi. „Mă bazez pe capacitatea de lucru a tinerilor din organizaţie, atât din punct de vedere politic, cât şi profesional. S-a încheiat un capitol al TSD Hunedoara şi începe un altul. Un capitol care sper să fie plin de realizări”, a declarat Dacian Ciodaru, noul lider al tinerilor social-democraţi din judeţ.

2 comentarii la „Dacian Ciodaru este noul lider al TSD Hunedoara

  • :))))))))))))) UNICUL SI SINGURUL CANDIDAT .. DA FFF MARE CONCURENTA , ALEGERI DEMOCRATICE :)))))))))))

  • O stupida, una Grigoriu, zicea de alta stupida Intotero: „Sper ca Dacian s-o depaseasca pe natalia”. Hahaha si hohoho. Pai bolunda blonda a luat masa cu presedintele Suediei, inclultul cu alunita cu cine o s-o ia? Cu presedintele Norvegiei??? Doar asa o poate depasi! Multi prosti pe metru patrat la PSD/TSD sau cum s-or numi organismele si organele lor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura