Sport

Dacia Orăştie a pierdut poziţia de lider în Liga a V-a

11-liga-a-v-a-19-octombrie-pagina-11Ovidiu Mănăstire

Fără greşeală timp de şapte etape, echipa din oraşul Paliei a cedat primele puncte din acest sezon, fiind egalată în prelungirile partidei cu AS Sântămăria Orlea. Măgura Pui a profitat de remiza Daciei şi a preluat şefia în Liga a V-a.

Lider egalat în prelungiri
Deşi a condus de două ori în duelul de la Haţeg, cu AS Sântămăria Orlea, Dacia Orăştie a trebuit să se mulţumească cu un singur punct. Golurile lui Sorin Nicolescu (36) şi Iulian Ioniţă (80) au primit întotdeauna răspuns de la gazde, care au punctat prin Alin Ceuţă (50) şi Daniel Jurmoni (90+3). Astfel, Dacia a fost nevoită să cedeze poziţia de lider, la golaveraj, Măgurei Pui. Aceasta a învins cu 5-0 pe CS Ghelari şi e noul lider al Ligii a V-a, având cel mai bun atac al campionatului şi a doua apărare, după cea a echipei CS Comunal Ilia.

Revenire a campioanei en-titre
Cea din urmă a rămas pe podiumul clasamentului, chiar dacă nu a disputat duelul cu Ponorul Vaţa, de pe teren propriu. Gruparea de lângă Brad a avut probleme cu mijlocul de transport iar meciul va fi reprogramat. Interesant este că Ponorul Vaţa a avut din nou probleme de acest gen, după cele din etapa inaugurală. Un duel interesant s-a jucat la Beriu, unde Berianul a remizat spectaculos, 3-3, cu rivala Mureşul Pricaz. Deşi gazdele au condus cu 3-0 la pauză, prin reuşitele lui Nasta (10, 28) şi Paul (35), campioana en-titre a revenit în ultimele 10 minute ale partidei, egalând situaţia prin golurile marcate de Apati (80), Gălăţanu (85) şi C. Buta (90).

Primul succes pentru Dacia Boşorod
Tot cu o remiză s-a încheiat şi duelul dintre Sargeţia Bretea Română şi CSM Mihai Viteazul Vulcan, după acelaşi scenariu, gazdele au condus iar oaspeţii au revenit. Victorii clare pe propriul teren au obţinut Cerna Lunca Cernii şi Dacia Boşorod, în faţa celor de la Agrocompany Băcia, respectiv Santos Boz, iar Zarandul Crişcior a trecut la limită de Victoria Dobra.

Liga a V-a, etapa a VIII-a
AS Sântămăria Orlea – Dacia Orăştie 2-2
Berianul Beriu – Mureşul Pricaz 3-3
Sargeţia Bretea Română – CSM Mihai Viteazul Vulcan 2-2
Măgura Pui – CS Ghelari 5-0
Zarandul Crişcior – Victoria Dobra 2-1
Cerna Lunca Cernii – Agrocompany Băcia 6-2
Dacia Boşrod – Santos Boz 4-1
CS Comunal Ilia – Ponorul Vaţa – nedisputat

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura