FlashPolitica si administratie

Cutremur în politica hunedoreană: Ioan Ciolea a renunţat la candidatura din partea PDL şi s-a înscris în PMP. RADU CRISTESCU: „DEVA A DEVENIT KILOMETRUL ZERO AL UNIFICĂRII DREPTEI”

05 PMP (13)Volodia Macovei

Ieri, un cutremur de proporţii a scuturat din temelii politica hunedoreană: candidatul PDL în Colegiul Uninominal nr. 3 Haţeg, Ioan Ciolea (foto stânga), a părăsit partidul lui Vasile Blaga şi cursa electorală şi s-a înscris în Partidul Mişcarea Populară. Ciolea a apărut în faţa presei alături de Radu Cristescu (foto dreapta), candidatul PMP în colegiul respectiv. Pentru conducerea hunedoreană a PDL vestea a căzut ca un trăznet.

Semn bun pentru unificarea dreptei
Radu Cristescu a ţinut să precizeze că, prin gestul său, Ioan Ciolea nu numai că a demonstrat că este „un adevărat om de dreapta”, dar momentul în sine face ca Deva să devină locul de lansare a unificării dreptei româneşti.
„Deva este, în acest moment, kilometrul zero al unificării dreptei adevărate din România. Ioan Ciolea, candidatul PDL la alegerile parţiale din Colegiul Uninominal nr. 3 Hunedoara, dovedeşte că este un om de dreapta adevărat care, de astăzi, devine membru al Partidului Mişcarea Populară şi renunţă la candidatură.
Este un act de mare curaj, este un exemplu de urmat pentru toţi politicienii din România, indiferent de nume şi de greutate. Dacă noi, aici, la Deva, am reuşit să facem acest pas către unificarea dreptei adevărate, care credem în Traian Băsescu, de ce nu ar putea să o facă şi alţi lideri importanţi din partidele de centru dreapta”, a declarat candidatul PMP în Colegiul 3.

„Cred într-o dreaptă unică”
Fostul candidat al PDL, Ioan Ciolea, spune că a ales să părăsească partidul, să se înscrie în PMP şi să renunţe la candidatură din mai multe motive. Principalul motiv, însă, pare să fie faptul că Ciolea nu a fost sprijinit în nici un fel de PDL în această campanie electorală pentru Colegiul nr. 3. Dacă, la alţi candidaţi, formaţiunile au adus în teritoriu lideri importanţi şi au organizat evenimente de promovare de proporţii, Ioan Ciolea se pare că a fost nevoit să se descurce aproape singur.
„Doresc să anunţ că nu mai candidez pentru funcţia de deputat în Colegiul Uninominal nr. 3  Haţeg şi îndemn alegătorii mei şi ai Partidului Democrat Liberal să voteze ca deputat pe Radu Mihai Cristescu. Cred într-o dreaptă unică, cred în Traian Băsescu şi Elena Udrea. Fac primul pas, semnând adeziunea la PMP, pentru că am încredere în Radu Mihai Cristescu, am încredere că acesta are energia, forţa şi curajul să schimbe în bine viaţa hunedorenilor. Am luat această decizie şi datorită monopolului impus pe Colegiul nr. 3 de unele forţe politice şi pentru că trebuie să apară acolo oameni hotărâţi, care să ia decizii în favoarea cetăţenilor”, a spus, în faţa presei, Ioan Ciolea.
Candidatul PMP, Radu Cristescu, a mai spus că această mişcare este un prim pas în unificarea „dreptei adevărate” şi este important că decizia lui Ioan Ciolea a fost luată chiar înainte de alegeri. „Domnul Ciolea este un adevărat om de dreapta, ne-am întâlnit în timpul campaniei, am avut discuţii şi am descoperit elemente care ne unesc, ţeluri şi idealuri comune. Împreună suntem mai puternici. Scot în evidenţă curajul domnului Ciolea, candidat al PDL, care avea şanse reale să câştige acest colegiu – şanse reale, vă spun sincer, am şi eu să câştig acest colegiu, dar împreună suntem mai puternici. Este un îndemn pentru clasa politică, pentru dreapta adevărată din România, să facă acest pas către unificare. Noi doi am dat semnalul şi sper ca în toată ţara să se facă această unificare a dreptei”, a mai spus Radu Cristescu.

Fără multe comentarii din partea PDL
Democrat-liberalii au comentat gestul lui Ioan Ciolea şi al PMP, spunând că „unitatea dreptei nu se face cu şantaj, nu se face cu furt”. Liderul democrat-liberalilor hunedoreni, Dorin Gligor, nu a avut prea multe comentarii, neplăcuta surpriză prinzându-l nepregătit. „Nu cred în acest mod de a face politică. Eu sunt convins că, în condiţiile în care Ioan Ciolea va apărea pe buletinele de vot, va obţine mai multe voturi decât candidatul pe care susţine că îl va sprijini”, a declarat, într-un comunicat de presă, Dorin Gligor.

„Mafia din judeţul  Hunedoara nu e mai prejos decât cea din  Constanţa”
Radu Cristescu nu a scăpat ocazia de a relua atacurile la adresa preşedintelui CJ Hunedoara, Mircea Moloţ. „Cum de DNA-ul şi organele de anchetă din Hunedoara nu văd, nu aud că, pe fiecare secţie de votare, oamenii domnului Moloţ oferă 50 de milioane pentru furt, pentru anularea voturilor. Multe lucruri nu se văd în judeţul Hunedoara. Eu, când am început această campanie, am venit aici cu o echipă de investigaţii de la „Cronica Română”. Rezultatele investigaţiilor sunt uluitoare. Am vrut să le fac publice, dar m-am oprit, pentru că nu vreau să stric plăcerea DNA şi DIICOT de a descoperi singure aceste lucruri. În timpul investigaţiilor, am discutat cu foarte mulţi oameni. Ce am aflat – vă spun sincer că nu sunt sperios de felul meu, dar, de data asta, m-am speriat. A fost cineva care mi-a spus cinstit: „Domnule Cristescu, dacă află ăsta că am vorbit cu dumneavoastră, mă termină!”. Aici în Hunedoara au venit lideri de partid şi au spus: „hai să punem oamenii locurilor”. Fals. Au pus în cursă oameni care pot fi manevraţi şi vânduţi, exact ca oile lui Moloţ. Pentru că, peste capul alegătorilor, se poartă nişte negocieri. Negocieri în care alegătorul şi interesele sale nu există. Vindem, cumpărăm, negociem cine iese, cum iese. Şi, repet ce am mai spus: mafia din judeţul Hunedoara nu este cu nimic mai prejos decât cea din Constanţa, iar Nicuşor Constantinescu e abia un ucenic al lui Moloţ. Este păcat, după atâţia ani de la revoluţie, să vedem cine şi cum conduce judeţul Hunedoara”, a comentat Radu Cristescu, candidatul PMP în Colegiul Uninominal nr. 3 Haţeg, Călan, Ţinutul Pădurenilor.

5 comentarii la „Cutremur în politica hunedoreană: Ioan Ciolea a renunţat la candidatura din partea PDL şi s-a înscris în PMP. RADU CRISTESCU: „DEVA A DEVENIT KILOMETRUL ZERO AL UNIFICĂRII DREPTEI”

  • Cristescu are dreptate.De data asta molot este sub lupa.Amintiti-va de Rusanu si babornita Cimpeanu.Cum au ajuns ei aici,unde sunt acum si cu ce vau imbogatit.

  • Hai să fim serioși. Are cineva, cu capul pe umeri, vreo îndoială că sunt „băsiști” toți așa zișii „de dreapta” ( pdl, pmp, ungurenii, nemțenii, chiar și unii pnl-iști). pdl suferă că l-au supărat pe tetelu și așteaptă ca acesta să-i ierte. Vai de cei spălați pe creier și incapabili să-și dea seama că sunt doar masă de manevră pentru îmbogățirea băsescului, udrei și acoliților lor. Se vede cu ochiul liber că băsescu traian nu a făcut nimic bun pentru români în 10 ani.
    P.S.
    Pentru mâncătorii de rahat care comentează comentariile am un mesaj: Țineți-vă părerile pentru voi și nu mai fiți îngrijorați că alții au alte păreri decât voi. Dreptul la liberă exprimare e garantat prin Constituție. Comentați articolul.

  • 1. mandri ca suntem romani SI AM RE-ADUS UNGURIMEA LA PUTERE
    2. mandri ca am bagat HIDROELECTRICA in INSOLVENTA
    3. mandri ca VIDEANU si BERCEANU ragaie fericiti
    4. mandri ca PONTA vrea sa se TRANTEASCA cu UDREA la prezidentiale
    6. mandri ca dupa PNTCD tot NOI vom distruge PNL
    7. mandri ca suntem urmasii PCR , cu oameni si obiceiuri
    8. mandri ca punctul 8 de la Timisoara nu se aplica dupa 25 de ani
    9. mandri ca am distrus toata productia Romaniei ca SOCIALISTI
    10. mandri ca noi am dat tarii si pe Iliescu si pe Basescu
    No’ bace fi mandru !

  • Aline in Tara Hategului pe langa oameni faini sunt si JIGODII ca tine si ca CIOLEA.
    Dar traseismu e in voga. Vin turisti (jigodii noi) ca tov. Cristescu (arhi NIMENI), ce reprezinta pe preferata lui Ponta in ringu’ prezidential, minutata divortata UDREA.
    Cititi poruncile PSD de mai sus.
    Tare adevarate.

  • @ motu prost; mincator de rahat mai mare ca tine nu exista !
    uitati-va bai momailor la voi in curte sa vedeti cine s-a imbogatit fraudulos !
    din pacate Constitutia da voie unor lepre ca tine sa voteze !!!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura