Actualitate

Curtea de Apel Alba Iulia decide în dosarul polițistului prins cu mită

Ofițerul din cadrul Poliției Petroșani rămâne în arest la domiciliu au decis magistrații Curții de Apel Alba Iulia, instanță unde a ajuns dosarul de corupție.

Fără antecedente
Totodată, instanța de apel de la Alba Iulia a stabilit ca termen de pronunțare în dosar mijlocul acestei luni, după ce Gabriel Bașta a încheiat o înțelegere de re­cunoaștere a vinovăției cu DIICOT- BT Hunedoara. Acordul a fost respins de instanța din cadrul Tribunalului Hunedoara pe motiv că pedepsele la care au convenit părțile, în baza acor­du­lui de recunoaștere a vinovăției, sunt si­tuate la minimul inferior prevăzut de lege. ”Având în vedere perioada lungă de circa 4-5 ani, pe care s-au des­fă­șurat presupusele activități ilicite, pre­cum şi numărul mare de acte materiale- 41 acte materiale, instanța apreciază că atât pedeapsa, cât şi modalitatea de individualizare sunt prea blânde. Este adevărat că inculpatul este o persoană bine integrată social, nu are ante­ce­den­te, însă aceasta este urmarea exercitării funcției publice în virtutea căreia se presupune că a săvârșit infracțiunile de luare de mită şi divulgarea informațiilor ce constituie secret de serviciu – aceea de lucrător în poliţie, într-o structură deo­sebit de importantă din punct de vedere al înfăptuirii justiției – Serviciul de Investigații Criminale, astfel că nu se poate, cu atât mai mult, aplica pedeap­sa minimă. Totodată, se are în vedere legătura scopul săvârșirii presupuselor infracțiuni, de a îngreuna constatarea unor alte infracțiuni presupus a fi co­mise în cadrul unui grup infracțional or­ganizat, caracterul de continuitate şi periodicitate al faptelor – se presupune că inculpatul încasa lunar o anumită suma de bani, ca o taxă de protecție”, se precizează în soluția Tribunalului Hunedoara. (M. Gânju)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura