Interesul pentru civilizaţia şi cultura chineză, pentru artele specifice acestei ţări, pentru istoria şi economia Chinei, a fost tot mai mare şi un public tot mai numeros ni s-a alăturat în aceşti ani de când am demarat parteneriatul. Cererile de înscriere la cursurile de limbă şi cultură chineză sunt tot mai numeroase şi provin de la oameni de toate vârstele şi de diverse profesii.
Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva anunţă, pe această cale, organizarea în continuare a cursurilor gratuite de limbă şi cultură chineză şi în anul şcolar 2020-2021.
Înscrierea la curs se va face de către cei interesaţi, personal, pe baza actului de identitate, la Secretariatul Bibliotecii Judeţene, în perioada 24 februarie – 22 mai 2020, în limita locurilor disponibile (50 de locuri).
Cursurile vor începe în ziua de 5 octombrie 2020.
Cei care vor parcurge aceste cursuri vor avea avantajul şi privilegiul de a se familiariza cu limba chineză, cu simbolistica ei specifică, vor cunoaşte din ce în ce mai bine cultura, civilizaţia şi o bună parte din tradiţiile poporului chinez. (Ioan Sebastian Bara, manager)
Vorbesc gurile rele că o duduie a fost împinsă să candideze pentru o funcție importantă,…
Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că a organizat o ediție plină de creativitate, a Salonului Internațional…
M.R., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după un episod de violență domestică.
Șapte tineri au fost sechestrați, amenințați și terorizați de trei indivizi drogați, înarmați cu macete,…
Inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Hunedoara au aplicat amenzi de peste…
În perioada asta, înainte de Paște, parcă nu mai e doar despre lucruri… e despre…