Categories: ComunitateUltima Ora

Târg de Mărţişor, în centrul istoric al Devei

Primăria Municipiului Deva organizează Târgul de Mărţişor, în Piaţa Unirii, din centrul oraşului, în perioada 26 februarie – 8 martie 2020.

Evenimentul este dedicat exclusiv produselor handmade şi florilor de sezon şi îşi propune promovarea vechiului obicei al dăruirii, la început de primăvară, al micilor obiecte artizanale cu rol protector, precum şi a meşteşugului care stimulează creativitatea, originalitatea şi inspiraţia ce dau naştere unor mărţişoare deosebite.
Timp de 12 zile, vizitatorii târgului vor avea ocazia să aleagă dintre sute de produse unicat, expuse în peste 30 de standuri – de la mărţişoare tradiţionale la mărţişoare inedite, realizate manual, din lemn, sticlă, ţesături, cristale sau plante.
Comercianţii vor oferi spre vânzare inclusiv produse de artizanat, cadouri personalizate şi alte obiecte handmade specifice sărbătorilor de 1 şi 8 Martie.
Târgul de Mărţişor de la Deva va fi deschis zilnic, între orele 10.00 şi 18.00.
Fiecare comerciant care participă la eveniment are la dispoziţie între unu şi trei standuri pentru expunerea produselor şi va plăti o taxă de ocupare a domeniului public, în valoare de 5 lei/mp/zi, conform Hotărârii Consiliului Local nr. 433/2019.
Comercianţii care doresc să participe la ediţia din acest an a Târgului de Mărţişor se mai pot înscrie până joi, 20 februarie 2020, la Primăria Municipiului Deva – Serviciul Administrare Domeniu Public şi Privat (Piaţa Unirii, nr. 16), telefon 0254.217.899, între orele 8.00 şi 16.30. (M.V.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

13 ore ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

13 ore ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

21 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

2 zile ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

2 zile ago