Cum funcţionează şi când vom avea vaccinul anticancer

Vaccinul împotriva cancerului, realizat pe baza tehnologiei ARN mesager, cea care a dat şi cele mai eficiente vaccinuri împotriva Covid, este tot mai aproape de autorizare. Vaccinul anticancer este acum în faza a doua a testelor clinice, faza testării pe oameni, care vine după rezultatele încurajatoare ale primei faze. Deja unui prim pacient i s-a inoculat doza.

Ideea nu e nouă
Vaccinul este dezvoltat chiar de com­pa­nia BioNTech, cea care, împreună cu Pfizer, a dezvoltat vaccinul anti-Covid cel mai fo­losit în România. “Speranţa există şi trebuie spus că aceste vaccinuri împotriva Covid-19 au fost dezvoltate pornind tocmai de la cercetări care se făceau pentru acest vaccin împotriva cancerului. Cercetările erau setate pe această direcţie, dar apă­rând această criză a Covid-19, ea a dus la dezvoltarea acestor vaccinuri care ne-au folosit tuturor şi, în plus, aceste vaccinuri îm­potriva Covid au adus o validare pentru tehnologia respectivă (ARN mesager), ceea ce va duce la o injecţie de capital şi la o dez­voltare mai uşoară a vaccinului împotriva cancerului, care, iată, a intrat în faza a doua”, a comentat dr. Bogdan Tănase, chi­rug oncolog.
Ideea de a folosi imunitatea organismului în lupta împotriva cancerului nu este nouă, datează de cel puţin 100 de ani, iar în ul­timii 50 de ani a generat mai multe premii Nobel dintre care ultimul a fost în 2018, a reamintit medicul. Pe piaţă mai sunt vac­ci­nuri anticancer, care funcţionează ca pre­ven­ţie împotriva cancerului – vaccinul anti-HPV sau împotriva hepatitei B (hepatita B poate duce la heptocarcinom, un cancer al ficatului). Ce aduce nou acest vaccin este de a folosi, de a stimula imunitatea natu­rală a organismului în a lupta împotriva bolii. Acest vaccin nu este unul menit să pre­vină cancerul, ci se adresează pacien­ţi­lor care au boala deja instalată, a explicat me­dicul oncolog. Sunt mai mult de 10 vac­cinuri cu ARN mesager care sunt, în ge­ne­ral, în faza întâi a cercetărilor. Ele au în ve­de­re deocamdată cancerul mamar, mela­no­mul, cancerul ovarian.

Când ar putea fi gata
Vaccinurile împotriva Covid au fost gata cam în şase luni, dar în mod excepţional au fost produse într-un regim accelerat. Un me­di­cament, ca să fie pus pe piaţă, trebuie să treacă de faza 3 de cercetare, care trebuie să verifice dacă este un vaccin sigur şi efi­ci­ent. Deci, mai avem ceva de aşteptat pen­tru un vaccin anticancer, cel puţin un an de zile, estimează Bogdan Tănase. În cazul com­paniei BioNTech, vaccinul său anti­can­cer se foloseşte în combinaţie cu un me­di­cament pe bază de anticorpi monoclonali, Libtayo (cemiplimab). Şi în cazul Covid s-au încercat tratamente pe bază de anticorpi monoclonali, cel mai cunoscut caz fiind al fostului preşedinte Donald Trump. De obi­cei, în tratamentul cancerului se folosesc com­binaţii de medicamente, care au rolul de a se potenţa reciproc, ca şi antibioticele în cazul unor infecţii. Se folosesc în com­binaţie tocmai pentru a preveni apariţia unei rezistenţe, rezistenţă care apare in­clu­siv în cazul unor celule canceroase. De ace­ea, pentru a preveni apariţia unor me­ca­nis­me­ de rezistenţă la diversele tipuri de te­ra­pie, se folosesc mai multe terapii conco­mi­tente pentru a eradica toate celulele care sunt anormale în organism, a explicat dr. Bogdan Tănase.

Poate fi personalizat
Odată injectat, acest tratament „indică” propriilor celule ale pacientului cu ce sea­mă­nă „inamicul”, pentru ca sistemul lui imu­nitar să dezvolte elemente de apărare contra celulelor tumorale. Atuul major al tehnologiei ARN mesager este că vaccinul poate fi personalizat. Folosind o mică sec­venţă din codul ARN al antigenului tumoral al fiecărui pacient, eficienţa ar urma să fie mult mai bună. În felul acesta, pacienţii cu cancer ar putea scăpa de alte metode de tra­tament, dureroase şi cu efecte se­cun­dare importante, cum ar fi chimioterapia sau radioterapia. Acum vorbim de im­ple­men­tarea unei noi tehnologii, pe o filosofie deja existentă – aceea de a folosi resursele naturale ale organismului, de a facilita răs­punsul imun al organismului împotriva bolii canceroase, a punctat medicul oncolog. La faza a doua a testelor clinice la care a ajuns BioNTech vor participa 120 de pacienţi cu melanom în stadiu III sau IV.

 

 

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Biblioteca Județeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban   Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu” Hunedoara Deva pentru lecturare în această săptămână este Seducătorul

Începe înscrierea online pentru procesul de admitere la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT)

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a deschis în 2 iulie procesul de înscriere pentru sesiunea de admitere aferentă anului

Preşedintele Nistor nu renunţă! Cere din nou să preia la Consiliul Judeţean Termocentrala Mintia

Adriana Năstase Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara va solicita Ministerului Energiei preluarea în administrare a Termocentralei Mintia din cadrul Complexului Energetic

Închide