ActualitateFlash

Cum au prins pădurenii din Lelese gustul Internetului. De la topor, la calculator

02-internet-la-sateDorin Corpade

Dacă înainte vreme, în pădurenime, toporul era o unealtă nelipsită din gospodărie, acum, un alt obiect tinde să devină indispensabil într-o aşezare ruptă de lume din Munţii Poiana Ruscă.
Fără nici o pretenţie de exagerare, la Lelese, cea mai informatizată localitate din Ţinutul Pădurenilor, lumea nu mai poate trăi fără calculator. Şi nu-i de mirare, pentru că aici şi apa vine pe… Internet. Instalaţiile de la primărie sau cămin sunt comandate tot prin Internet. Iar Internetul îl găseşti pe toate uliţele. Wireless. După cum aprecia primarul comunei, Ciprian Achim (foto mic), 70 la sută din case au calculator sau laptop. Pentru localnici, a mai completat primarul, nu-i mare lucru să aibă Internet. Grav îi când nu funcţionează două-trei ceasuri.
02-ciprian-achim-primar-lelese114La început se lucra doar la primărie pe calculator, dar leleşenii, la început timid, şi-au băgat în casă câte-un „aparat”, aşa, mai mult pentru copii. Dar, repede i-au prins gustul şi s-au molipsit unul de la altul. Ba, s-au dus şi la cursuri în vederea dobândirii unor competenţe în utilizarea calculatorului şi însuşirea de cunoştinţe informatice. Până acum, 22 de persoane au absolvit asemenea cursuri, dintre care 19 au fost femei, unele trecute bine de anii tinereţii. Când le-am întrebat pe unele dintre ele la ce le ajută calculatorul, mi-au spus că pot sta de vorbă cu copiii, plecaţi la şcoli, la oraş,  sau la lucru în străinătate, şi-i mai pot şi vedea, că asta le mai astâmpără dorul după ei. Când au ele vreme de calculator? Seara, după ce mulg vaca şi au dat de mâncare la bărbat. Numai că îndeletnicirea, asta, de a umbla pe Internet, i-a făcut curioşi şi pe bărbaţii comunei. Şi, iarăşi, vorba s-a dus de la unul la altul. Acum, ei verifică preţul fânului şi cucuruzului pe Internet, află cum se mai dau animalele prin târguri şi pe unde ar fi bine să le ducă pentru a căpăta un preţ mai mare. Şi cum se pot lupta cu mistreţii şi alte jivine ale păduri. Ba, cu Internetul în poartă, localnicii au început să-l pună în dificultate şi pe primar, arătându-i că prin alte locuri se pot face unele lucruri, numai aşezarea lor rămâne vitregită de cei de pe la judeţ sau din guvern.
Concluzionând, Lelese este comuna hunedoreană unde nu se mai poate trăi fără Internet, pentru că discuţiile, informările şi consultările intermediate de această reţea sunt vitale comunităţii locale. Deocamdată, pe Internet numai nedei nu se pot face. Dar, nu se ştie niciodată!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura